Marius Marin ar fi al cincilea român repatriat de Becali din Italia. Ceilalţi au fost daţi afară fără niciun resentiment
articol scris de Digi Sport05.12.2020, 10:08
Referinţele foarte bune despre Marius Marin, 22 de ani, primite de FCSB de la naţionala de tineret a României l-au propulsat pe mijlocaşul român de la Pisa în capul listei lui Gigi Becali de achiziţii.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
În vară au fost echipe din Serie A care i-au vrut semnătura, dar nu s-a materializat nimic.
Numai că istoricul românilor ajunsi în Italia şi transferaţi în campionatul României de FCSB se dovedeşte unul de coşmar.
Niciunul dintre jucătorii aduşi în Liga 1 nu a reuşit mare lucru. Bălaşa, Mitrea, Papp şi Stoian au jucat puţin şi mai devreme sau mai târziu au fost făcuţi praf de Gigi Becali, consideraţi slabi şi cedaţi de urgenţă.
Remarcat de Rădoi, Marius Marin poate fi viitorul "pitbull" al României
Aducerea lui Marius Marin la echipa naţională a României U21 de către Mirel Rădoi a reprezentat o surpriză la vremea respectivă. Iar debutul a fost "criminal", cu eliminare aproape imediată. Dar Mutu l-a convocat şi el şi pare un fotbalist de perspectivă. Jucătorul a fost cumpărat de Pisa în vara lui 2019 şi a costat 400.000 de euro.
Galerie Foto
„Chiar am discutat cum putem găsi un jucător în centrul terenului care să fie agresiv în sensul bun al cuvântului, să poată să împingă echipa după el.
Așa a apărut Marius Marin la echipa națională de tineret. I-am spus lui Cosmin Contra că este un jucător care poate fi de profilul ăla, foarte agresiv. În momentul de față, în zona aia, avem jucători, dar nu sunt la fel de agresivi, sunt cu îndemânare tehnică mult mai ridicată decât eram eu”, povestea Rădoi la vremea respectivă.
Cine este Marius Marin, mijlocaşul dorit de FCSB
Originar din Timișoara, Marius Marin a fost crescut la ASU Poli, iar în 2016 a fost transferat de echipa U19 a lui Sassuolo. Trei ani mai târziu, după două împrumuturi, Pisa a decis să-l transfere definitiv pe român.
În sezonul precedent, internaționalul U21 a strâns 30 de meciuri la Pisa, pentru care a reușit un gol și trei pase decisive. Acum are 6 apariţii pentru echipa italiană şi tot 6 a strâns pentru România U21.
La echipa națională U21, Marin a fost adus în premieră de Mirel Rădoi, în toamna anului trecut. Timișoreanul intra pe teren în ultimele minute ale jocului cu Ucraina, scor 3-0, dar primea imediat cartonașul roșu. Ulterior, mijlocașul a bifat încă două prezențe sub tricolor.
Etichete: marius marin , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat prima utilizare de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de...