Exclusiv Marius Lăcătuș le dă interzis celor de la FCSB în Ghencea! ”Naționala, da, trebuie primită cu brațele deschise”
19.12.2019, 10:41Stadionul Steaua se află în plin proces de construcție și are șanse importante de a fi gata până în vara anului viitor, înainte de Euro 2020. Noua arenă, de cinci stele, este pregătită pentru a găzdui meciurile celor de la CSA Steaua. Marius Lăcătuș este convins că FCSB nu va fi primită în Ghencea, dar în schim spune că echipa națională are ușile deschise.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul mare fotbalist al Stelei a spus că decizia finală le va aparține celor din conducerea MApN, dar a lăsat clar de înțeles că trupa lui Gigi Becali nu trebuie să-și facă planuri de a evolua acolo din toamna anului viitor.
”Ca să joace FCSB pe Ghencea, depinde de conducerea Ministerului. Cred că acest lucru se va hotărî acolo, la nivel de conducere. Ei vor decide dacă este bine sau nu ca FCSB să evolueze acolo. Dar, eu cred că nu se va întâmpla asta!”, a tunat Lăcătuș, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
În schimb, Lăcătuș și-a schimbat radical tonul vocii atunci când a venit vorba despre echipa națională. ”Aaaa, echipa națională fără probleme. Mi se pare normal și firesc ca echipa națională să fie primită cu brațele deschise pe Ghencea, ca pe orice alt stadion al țării”, a mai spus Lăcătuș, la Digi Sport.
Stadionul Ghencea, singurul dat ca bază de antrenament pentru EURO 2020
Stadionul Steaua este singurul care trebuie să fie gata pentru EURO 2020. Gică Popescu a dezvăluit faptul că arena din Ghencea este singura dată ca bază de antrenament pentru EURO 2020, vorbind de stadioanele noi. Fostul internațional susține că în cazul în care va fi gata la timp, stadionul Arcul de Triumf va fi introdus și el.
"Va fi foarte bine să terminăm stadioanele. Cel puţin Ghencea, pentru că pe el l-am introdus în planurile de antrenament pentru EURO 2020 în acest an. Dacă va fi gata şi Arcul de Triumf îl vom introduce şi pe el. Stadionul Rapid îl vom termina undeva în luna octombrie, dar el nu e dat ca bază de antrenament pentru EURO.
În momentul de faţă pentru antrenamente ne bazăm pe Stadionul Steaua 100% şi pe Arcul de Triumf, dar pe acesta din urmă încă nu l-am introdus în plan. Ceea ce e important este că UEFA nu se uită neapărat cu ochi critici la construcţia stadioanelor, ci se uită la cele 12 garanţii guvernamentale pe care România şi le-a asumat în dosarul de candidatură.
Iar aceste garanţii guvernamentale sunt realizate acum în proporţie de 95%. Deci EURO 2020 se va realiza în condiţii excelente pentru că ceea ce mai avem de făcut nu pune în pericol organizarea competiţiei", a adăugat fostul căpitan al echipei naţionale..
Etichete: stadion steaua , marius lacatus , stadioane euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...