Marinescu se antrenează normal cu Petrolul. Lucescu a anunțat când va conta pe el
01.04.2014, 18:54Căpitanul de drept al Petrolului Ploiești, Laurențiu Marinescu (foto, în dreapta), a reluat de marți pregătirile alături de colegii săi, la intensitate maximă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Absent încă din vara trecută, Marinescu (care va împlini 30 de ani în august) are șanse mici să apară și pe teren pe acest final de sezon, potrivit lui Răzvan Lucescu, antrenorul ploieștenilor, care a explicat situația mijlocașului, potrivit site-ului oficial al clubului, fcpetrolul.ro.
"El n-a mai jucat de 10 luni şi trebuie să fim foarte atenţi când şi cum stabilim acest moment al reintrării sale. Faţă de antrenamente, la meciuri lucrurile sunt total diferite, intervin adversarii, presiunea, ritmul mult mai intens şi nu ne permitem să riscăm nimic în cazul lui. Eu m-aş mulţumi ca Marinescu să bifeze câteva minute în unele partide, dar valoarea lui o vom revedea abia din sezonul viitor", a spus Răzvan Lucescu.
În 2013, Marinescu a avut două accidentări serioase la același genunchi, ambele necesitând intervenția chirurgicală: la ligamentele încrucișate și la menisc. În ianuarie a revenit la pregătiri, însă perioada lui de indisponibilitate s-a prelungit, din cauza unei miozite abdominale. Acum, fotbalistul este complet refăcut și se pregătește la intensitate maximă sub comanda lui Răzvan Lucescu.
Marinescu nu a mai jucat un meci oficial de pe 12 mai 2013, când Petrolul remiza contra Concordiei Chiajna, scor 1-1.
Îmbracă pentru al nouălea sezon tricoul Petrolului. A mai jucat pe Ilie Oană din 2002 până în 2009, când prahovenii au petrecut 6 ani în Liga a 2-a, cu o pauză de unul în care au activat pe prima scenă.
Mijlocașul a mai jucat la Unirea Urziceni (2009-2011) - alături de care a fost vicecampion al României în 2010 - la Steaua (2010-2011) și la Universitatea Cluj (2011-2012), înainte de a reveni la Petrolul, în 2012.
3 goluri are Laurențiu Marinescu la Petrolul în sezonul trecut de Liga 1: o dublă cu Brașov (Petrolul - FC Brașov 6-4 - REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI) și o reușită cu Iași (CSMS Iași - Petrolul 2-2 - REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI).
198 de meciuri și 34 de goluri are în total Laurențiu Marinescu pentru Petrolul (52 de meciuri și 5 goluri în Liga 1 în tricoul prahovenilor).
Sursa foto: fcpetrolul.ro
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: petrolul ploiesti , laurentiu marinescu petrolul , razvan lucescu laurentiu marinescu , revenire petrolul marinescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...