Marian Rada îi ia peste picior pe steliști, după 1-5 cu Stuttgart: "Poate au greşit pungile..."
23.11.2012, 16:44Eșecul usturător al Stelei din meciul cu Stuttgart i-a trezit la viață pe mulți dintre adversarii roș-albaștrilor. Vineri a venit rândul lui Marian Rada să taxeze evoluția formației din Ghencea, antrenorul Rapidului ironizându-i pe elevii lui Reghecampf și pe tema sucurilor energizante pe care aceștia le beau în timpul meciurilor.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Este surprinzător scorul din meciul cu Stuttgart, pentru că este vorba despre liderul detaşat al campionatului, despre cei care joacă singuri şi care nu mai au echipe cu care să mai joace în țară. Chiar că e surprinzător 5-1. Dar important e că au şanse de calificare şi asta e bine pentru ei.
Nu a fost vorba de diferenţă de valoare aseară, pentru că era aceeaşi valoare şi în primul meci de la Stuttgart atunci. E vorba de atitudinea la momentul respectiv, de cum pregăteşti jocul, depinde ce pungi ai la dispoziţie. Poate au greşit pungile, poate le-au luat pe alea de recuperare înainte. Noi, la Rapid, avem pungi pentru tomberoane, le avem aici pentru gunoi", a spus antrenorul formaţiei giuleştene în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat care scor e mai umilitor pentru formaţia Steaua, 1-5 cu Rapid sau 1-5 cu Stuttgart, Marian Rada a răspuns: "Până la urmă 5-1 e la fel, tot 5-1. Eu nici nu ştiam rezultatul de aseară. Am fost atât de concentrat pentru meciul de la Piatra Neamţ că nici nu ştiam ce a făcut Steaua. Eu pur şi simplu n-am putut să mă uit la meci pentru că am avut antrenament şi băieţii m-au enervat atât de mult încât m-am dus acasă şi m-am culcat. N-am rezistat şi m-am culcat".
Etichete: marian rada , marian rada rapid , rada ironizeaza steaua , rada steaua , rada steaua sucuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...