Marea problemă cu care se confruntă CFR Cluj înaintea "penultimei finale": "E inamicul nostru, din nou!"
articol scris de Digi Sport16.05.2021, 20:14
CFR Cluj pare să fie principala favorită la câștigarea titlului din Liga 1, cu două runde înainte de final. Ardelenii au patru puncte avans față de FCSB, care are un meci în minus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edi Iordănescu a prefațat penultimul meci din acest sezon al echipei sale, cel cu FC Botoșani, programat marți, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Antrenorul lui CFR Cluj spune că problema cea mai mare cu care se confruntă în această perioadă este programul foarte încărcat, care nu îi permite să pregătească jocurile așa cum și-ar dori.
Edi Iordănescu: "Timpul e inamicul nostru, din nou"
Tehnicianul speră că CFR Cluj va putea beneficia de sprijinul fanilor la meciul din ultima etapă, cu FCSB, care se poate juca cu titlul pe masă.
"Mai avem două finale, prima e la Botoșani. Timpul e inamicul nostru, din nou. Ne așteptăm la o deplasare complicată, cu o echipă care ne-a pus mereu probleme și care are miza ei pentru acest joc. Provocarea cea mai mare va fi să recuperăm echipa. Am recunoscut că atunci când sunt jocuri din trei în trei zile ne confruntăm cu această problemă majoră. Timpul e foarte scurt pentru a lucra, pentru a pregăti cum trebuie jocul în detaliu.
Trebuie să înțelegem din nou momentul, să găsim energia necesară și să aducem trei puncte care pot fi decisive pentru campionat. Nu în sensul că putem neapărăt să închidem cu o etapă înainte, dar în sensul de a avea prima șansă dacă se va juca cu titlul pe masă la Cluj.
Cu siguranță că ar fi important să jucăm în ultima etapă cu spectatori. Publicul își poate aduce aportul său în ceea ce înseamnă economia ultimului joc. E posibilul să se joace cu titlul pe masă și avem nevoie de sprijinul suporterilor", a spus Iordănescu, la conferința de presă.
Clasamentul din play-off
Etichete: liga 1 , cfr cluj , edi iordanescu , fc botosani , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...