Marea problemă a FCSB-ului, identificată după înfrângerea cu Universitatea Craiova: ”Nu Toni Petrea ia deciziile acolo!”
articol scris de Digi Sport04.04.2022, 21:17
FCSB a pierdut cu 0-2 pe teren propriu în fața celor de la Universitatea Craiova în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Marea problemă a FCSB-ului, identificată după înfrângerea cu Universitatea Craiova: ”Nu Toni Petrea ia deciziile acolo!”
Aurel Țicleanu a vorbit despre înfrângerea suferită de FCSB în fața celor de la Universitatea Craiova.
Oficialul FRF este de părere că FCSB are jucători cu o calitate superioară față de cei de la Universitatea Craiova, însă roș-albaștrii nu reușesc să formeze cu adevărat o echipă.
Țicleanu îl consideră pe Toni Petrea un antrenor foarte competent, însă principala problemă a tehnicianului roș-albaștrilor este că nu este lăsat să își facă treaba de Gigi Becali, patronul echipei.
”Eu cred că FCSB are jucători cu o calitate superioară, dar la nivel de echipă, Universitatea stă mai bine. Până la urmă, aș începe o analiză a ceea ce s-a întâmplat în această ecuație. Jucători care încă nu fac o echipă la FCSB și care joacă de 4-5 ani împreună. Una peste alta, am înțeles că a fost un joc bun.
Din câte aud eu, Petrea… nu se pune problema că nu ar fi competent. Problema se pune că nu ia el deciziile acolo. Jucătorii îl apreciază, nu le spune prostii, iar băieții îl înțeleg.
Dar, când stabilești tactica adecvată, trebuie să ții cont și de calitățile adversarului. Dacă stai și spui numai primul 11, crezi că doar alcătuirea primului 11 e importantă… lucrurile sunt mult mai profunde. Gândiți-vă că vorbim despre scoutingul predefinit, în care antrenorii știu ce se întâmplă în timp real. Li se comunică în timp real”, a declarat Aurel Țicleanu, potrivit Playsport.
nton Petrea, după ce i s-a cerut demisia. ”Și cine e vinovat? O să am o discuție cu conducerea”
Acesta a explicat, la flash-interviu, cauzele eșecului ce poate însemna ieșirea roș-albaștrilor din lupta pentru titlu, dar a comentat și scandările fanilor legate de demisia sa.
”O atmosferă foarte frumoasă. Mă bucur că am avut o asemenea asistență și țin să le mulțumesc pentru acest lucru, au venit și au încurajat echipa.
E normal ca, în momentul în care echipa pierde, să fie nemulțumiți. Și cine e vinovat? Antrenorul. N-am ce să comentez. O să am o discuție cu conducerea. Dacă se consideră că e mai bine să plec... renunțăm, nicio problemă”, a spus Petrea.
Etichete: gigi becali , aurel ticleanu , toni petrea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...