Marca "Steaua" înseamnă 17.416 medalii, cupe și campionate! Așa s-a ajuns la valoarea de 57,3 mil. €
24.02.2016, 18:57Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv Steaua București, a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, cum s-a făcut evaluarea prin care marca Steaua valoarează 57,3 milioane de euro.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Reprezentantul CS Steaua a spus că actuala echipă de fotbal nu a pierdut doar sigla, ci și marca și a oferit și detalii în acest sens.
”Evaluatorul ANEVAR a fost selectat în urma unei proceduri de achiziție publică, la care au participat trei ofertanți. Au fost mai multe contestații, care au fost respinse în timp. De aceea, procedura de evaluare a durat atât de mult.
Evaluarea brandului Steaua s-a făcut la standardele internaționale 4S pentru activele necorporale. S-au folosit criterii obiective, indicatorii financiari din ultimii ani ai CS Steaua București, precum și cele 17.416 medalii, cupe și campionate câștigate la toate competițiile la care au participat sportivii Stelei, inclusiv performanțele din fotbal, în frunte cu Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.
Altfel spus, evaluarea a ținut cont și de activitatea echipei de fotbal din perioada în care aceasta a aparținut CS Steaua, adică până în 2004”, a spus Talpan pentru Digi Sport.
Evaluarea nu a ținut cont de activitatea echipei de fotbal din perioada 2004-2014
Florin Talpan a mai precizat că în evaluare nu s-a ținut cont de activitatea echipei din perioada 2004-2014.
”Această perioadă nu a fost luată în calcul. S-a ținut cont de rezultatele înregistrate de celelate secții, sunt 27, până în 2014, dar actuala echipă de fotbal nu.
Raportul final nu a avut scop evaluarea drepturilor imobile, adică fără stadion, clădiri, birouri, doar marca!”, a mai spus oficialul CS Steaua.
Juristul a mai precizat că vrea să înlăture orice confuzie și a explicat ce înseamnă marca Steaua:
”Pentru a înlătura orice confuzie, trebuie să precizez că brandul Steaua București nu se rezumă doar la o siglă, ci reprezintă notorietatea acestui club în lume din 1947 și până în prezent”.
Florin Talpan a mai spus că, în viitorul apropiat, se va fixa și suma pe care o vor cere actualei echipe pentru a folosi marca Steaua.
”Acest evaluator Anevar a răspuns deocamdată la primul obiectiv, dar vor mai urma alte două rapoarte. Primul va fi legat de valoarea prejudiciului pentru folosirea neautorizată a brandului Steaua în acești ultimi 10 ani iar al doilea va fi legat de taxa de licență pentru activitatea fotbalistică. În urma acestor noi rapoarte se va stabili un preț”, a mai spus Talpan la Digi Sport.
Etichete: steaua , marca steaua , evaluare marca steaua , florin talpan explicatii marca steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Chiar dacă majoritatea tinerilor români cred că democrația trebuie susținută, un procent destul de...