Mangia și-a criticat jucătorii: ”Au avut o atitudine dezordonată. Vom analiza ce s-a întâmplat”
03.11.2017, 23:33VIDEO Astra - CS U Craiova 2-2. Oltenii au pierdut două puncte în
meciul de la Giurgiu, după ce au condus de două ori. Echipa antrenată
de Devis Mangia a fost egalată la doi de un adversar în zece oameni.
Tehnicianul formației din Bănie nu este mulțumit de cum s-au comportat
jucătorii săi pe finalul partidei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"70 de minute cu o atitudine bună şi ultimele 20 cu o atitudine
dezordonată a jucătorilor mei. Vom analiza ce s-a întâmplat în ultima parte a meciului. După eliminarea dată în favoarea noastră nu am ştiut să speculăm acest lucru, din contră", a declarat Devis Mangia după meci.
Întrebat dacă e nemulţumit de ultimele două etape, când echipa nu a
reuşit să câştige, Mangia a răspuns sec: "33 de puncte în 17 meciuri".
Antrenorul oltenilor este convins că în această pauză competițională va
reuși să pună lucrurile la punct.
"Echipa arată bine în foarte multe puncte. În această pauză
competiţională ne vom pregăti pentru a îmbunătăţi ceea ce ne lipseşte.
Nu trebuie să ne gândim la clasament, trebuie să ne raportăm la ceea ce trebuie să facem pentru a evolua noi mai bine", a mai spus Mangia.
Jucătorii Astrei au declanşat la final fiesta în vestiar, prilej pentru Mangia
să puncteze: "Adversarul sărbătoreşte după un egal, înseamnă că
suntem respectaţi, înseamnă că am devenit o echipă care impune
respect".
După 17 etape, CS U Craiova a acumulat 33 de puncte și se află pe
locul 3 în Liga 1, după FCSB și CFR Cluj.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: astra , craiova , csu craiova , devis mangia , astra-craiova , mangia , mangia craiova , mangia astra , mangia jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...