Marile câștigătoare după amânarea etapei. Cine a suferit cel mai mult
04.03.2018, 09:52Faptul că prima etapă din play-off și din play-out s-a amânat a iscat foarte multe discuții inclusiv în rândul oficialilor echipelor implicate. Chiar dacă majoritatea a decis, sunt cluburi care regretă mișcarea, cum ar fi CFR Cluj, dar și altele care și-au frecat mâinile de bucurie, cum ar fi FCSB și Dinamo.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În lumea fotbalului se vorbește chiar despre faptul că ninsoarea abundentă de la începutul săptămânii, mai exact de luni, și gerul parțial de după aceea, au reprezentat un prilej foarte bun pentru unii de a se agăța de acest argument și de cere amânarea etapei. Cluburile care au tăcut mâlc și care nu au mai comentat nimic au fost FCSB și Dinamo. Roș-albaștrii e clar că nu se simt bine după eliminarea din Europa League, mai ales după acel 5-1 de la Roma, iar asta s-a văzut și în meciul de Cupa României, acolo unde trupa lui Nicolae Dică a fost umilită de Hermannstadt-ul lui Alexandru Pelici. În plus, inclusiv Helmuth Duckadam, președintele de imagine al vicecampioanei, a spus că el se bucură de faptul că s-a amânat prima etapă, pentru că echipa sa are mari probleme.
”Nu știu dacă m-am simțit umilit, dar jenă mi-a fost. Nimeni nu-și poate explica, mai ales că am evoluat cu jucători buni. Steaua va avea probleme în play-off, pentru că avem jucători valoroși, dar nu avem echipă”, a spus Duckadam, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Și oficialii lui Dinamo au răsuflat ușurați. Mai întâi când au aflat că s-a reprogramat meciul de Cupa României cu CS U Craiova, din Bănie, pentru marți, 6 martie, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și după aceea când s-a amânat cu o săptămână și campionatul. Motivul este foarte simplu și ține doar de faptul că noul antrenor Florin Bratu este de doar câteva zile ”uns” în funcție și avea nevoie de ceva timp pentru a schimba ceva la echipă.
”Poate e mai bine că s-a amânat etapa. Întâlnim o echipă foarte bună, plecăm cu șansa a doua la Craiova, care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu. Este un meci dificil, complicat. Gazonul este destul de moale la Craiova, chiar dacă a avut prelată. Prefer un gazon normal, pe o vreme normală”, a spus și Florin Bratu.
În schimb, Dan Petrescu s-a înfuriat. CFR Cluj a mers ”ceas” în prima parte a sezonului, s-a mișcat perfect în amicale, dar și în prima parte a sezonului. ”Bursucul” știe că orice fel de pauză poate însemna un scurtcircuit în jocul echipei sale și tocmai de aceea el ar fi vrut ca etapa să se dispute în acest weekend.
"Normal era ca etapa să fie programată. E o decizie incredibilă. Ne dezavantajează această situație. Nu înțeleg de ce a fost amânat meciul lui CFR Cluj, nu înțeleg. Acum nu mai vreau să jucăm noi etapa viitoare, na”, a ”tunat”, Dan Petrescu.
Etichete: dinamo , cfr cluj , fcsb , marile castigatoare , manevra sau intamplare , cine a suferit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...