Manea a plecat în cantonament cu CFR Cluj. Petrescu: "O să mai vină doi jucători"
24.06.2017, 11:25CFR Cluj a plecat în Slovenia, acolo unde ardelenii se vor pregăti înainte de startul sezonului. La plecarea spre Slovenia, Dan Petrescu a vorbit despre situația lui Cristi Manea, jucător care ar urma să fie prezentat la CFR în cel mai scurt timp.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cristi se antrenează cu noi o săptămână. Nu știu care sunt problemele, dar asta am înțeles. Dacă ar și rămâne, ar fi foarte bine.
O să mai vină doi jucători în Slovenia, aproape ne-am înțeles. Până nu semnează, nu vreau să le spun numele. Apoi, vom vedea, vom juca aceste amicale și vom decide. Vor și pleca jucători, dar vor și veni", a spus Dan Petrescu, la plecarea spre Slovenia.
"În fiecare zi îl bombardăm pe Dan Petrescu cu nume de jucători", spunea preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, acum câteva zile.
Transferurile făcute până acum de CFR: Hoban, A. Vlad, Hamed, M. Coman, Balic, Vera, Vinicius, Pelayo, Bokila și Luchin.
Programul ardelenilor în Slovenia:
27.06. - CFR CLUJ vs FK Partizan Belgrad (Serbia)
30.06. - CFR CLUJ vs NK Istra (Croația)
03.07. - CFR CLUJ vs (Urmează a fi stabilit)
06.07. - CFR CLUJ vs FK Zalgiris (Lituania)
Etichete: cfr transferuri , cfr cantonament , cfr manea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...