Mandorlini își cheamă la Verona un fost elev de la CFR
03.07.2013, 16:03Nou-promovată în Serie A, Hellas Verona își dorește să se întărească la reapariția pe prima scenă a fotbalului italian. În acest sens, a început negocierile cu fundașul Cristian Săpunaru, iar mai nou și-a anunțat intenția de a-l transfera și pe Felice Piccolo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform tuttomercatoweb.com, apărătorul central de la CFR Cluj este dorit de antrenorul Andrea Mandorlini, care îl cunoaște foarte bine. Tehnicianul italian a fost cel care l-a adus în Gruia în 2010.
Mircea Rednic trebuie să se decidă dacă îi dă drumul lui Piccolo, în condițiile în care ceilalți centrali rămași în lot sunt Ricardo Cadu și Ionuț Rada.
Piccolo a fost folosit în ambele reprize din partida amicală disputată de CFR Cluj împotriva georgienilor de la Dinamo Tbilisi, încheiată la egalitate, 0-0 (VIDEO AICI). Prestația italianului a fost una destul de sigură, acesta făcând un cuplu solid în prima parte alături de Rada.
23 de meciuri a jucat Piccolo pentru CFR în ediția trecută a Ligii I
1 milion de euro este cota italianului pe site-ul de specialitate transfermarkt.de
Etichete: andrea mandorlini , felice piccolo , hellas verona , mandorlini cfr cluj , transferuri liga i , piccolo cfr cluj , mandorlini hellas verona , verona sapunaru , verona piccolo , tranferuri serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...