Video Man îşi face bilanţul la final de 2017: "E loc de mai bine". Ce spune de pierderea lui Gnohere
17.12.2017, 22:25Dennis Man a deschis scorul pentru FCSB, în victoria cu 2-0 cu Viitorul, şi încheie prima jumătate a sezonului cu 6 goluri marcate în Liga 1. Un bilanţ satisfăcător pentru fotbalistul de 19 ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Sunt mulţumit, dar mereu e loc de mai bine. Însă având în vedere că anul trecut nu prea am jucat, sunt mulţumit", a declarat Man, la finalul partidei de pe Arena Naţională.
VIDEO: Golul marcat de Dennis Man cu Viitorul
Victoria cu actuala campioană i-a apropiat pe roş-albaştri la două puncte de liderul CFR Cluj.
"E cel mai frumos cadou de Crăciun. A fost o victorie muncită. Ne-o doream, aveam nevoie de ea şi ne bucurăm că am câştigat. Am jucat cu o echipă puternică, a fost un meci foarte greu, iar în repriza a doua am jucat în 10. Dar ăsta e fotbalul, se mai întâmplă, important e că am câştigat.
Trebuie să venim din vacanţă mai dornici, mai concentraţi, să facem treabă şi să ajungem pe primul loc. Ne-am fi dorit să terminăm anul pe primul loc", a spus atacantul vicecampioanei.
Succesul în faţa celor de la Viitorul a fost scump plătit. Harlem Gnohere a fost eliminat şi va rata marele duel cu CFR Cluj, de la începutul anului viitor.
"Nu am văzut când a lovit, nu ştiu ce s-a întâmplat. Ne va lipsi 'Bizonul', pentru că a marcat aproape meci de meci, ne-a ajutat, dar şi Denis Alibec e un jucător foarte bun ţi îl aşteptăm alături de noi", a precizat Man.
Etichete: steaua , liga 1 , video , fcsb , dennis man , video fcsb - viitorul , video man viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...