Man e tot mai greu de ţinut la FCSB. Becali: "Am refuzat 14 milioane de euro"
07.08.2018, 12:42Dennis Man putea deveni cel mai scump jucător care pleacă din Liga 1, depăşind recordul deţinut în prezent de Nicolae Stanciu, pe care FCSB l-a vândut la Anderlecht pentru 9,8 milioane de euro, bonusuri incluse.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali a dezvăluit că a refuzat 14 milioane de euro pentru tânărul de 19 ani, pe care speră să-l ţină la echipă încă două sezoane. Patronul roş-albaştrilor recunoaşte, însă, că va fi dificil să o facă, dacă va mai primi oferte tentante din punct de vedere financiar.
"Eu am refuzat şi 14 milioane de euro pentru Man, nu doar 11 milioane de la AS Roma. Nu a fost o ofertă oficială, a fost o discuţie la modul 'Îl dai cu 14 milioane? Nu îl dau!' Şi am cerut 30 de milioane. Mă rog să rezist 2 ani la sume de 20 de milioane, 30 de milioane, pentru că vor veni şi ofertele astea", a declarat Becali, la Pro X.
Fostul arădean nu este singurul jucător netransferabil de la FCSB. Revenit la echipă după împrumutul în Cipru, la Apollon, Antonio Jakolis l-a convins pe Becali prin prestaţiile din acest început de sezon.
"M-a sunat cineva ieri că îl vrea pe Jakolis, dar am zis că nu mai vreau să-l dau. Mi-a plăcut de el cum a jucat şi nu-l mai dau", a precizat finanţatorul vicecampioanei.
Etichete: gigi becali , becali , fcsb , dennis man , transferuri fcsb , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...