"Mai stă două zile în Craiova". Marele Rivaldo vrea să mănânce mici și sarmale în România
articol scris de Digi Sport29.01.2023, 15:37
Rivaldo (50 de ani), fost campion mondial cu naționala Braziliei în anul 2002, se află în aceaste zile în România, deoarece a dorit să petreacă timp alături de fiul său, Rivaldinho, legitimat la Universitatea Craiova.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Mai stă două zile în Craiova". Marele Rivaldo vrea să mănânce mici și sarmale în România
Rivaldo a asistat din tribune la duelul dintre Universitatea Craiova și Hermannstadt și a dorit să-l vadă la lucru pe fiul său. La finalul partidei, Rivaldinho a dezvăluit că fostul mare fotbalist brazilian va mai sta câteva zile în Bănie și vrea să încerce mâncărurile tradiționale românești, cum ar fi micii și sarmalele.
"Cred că mai stă două zile în Craiova, pentru că după are treabă. Sunt jucătorul echipei și avem același program, nimeni nu are nimic special. Toți avem același program și stăm toți împreună în cantonament.
Micii îmi plac foarte mult, dar voi puteți să îmi spuneți un loc bun unde putem mânca mici și sarmale bune. Avem timp liber și vedem unde vom ieși sau poate vom sta acasă”, a spus Rivaldinho.
Rivaldo, prezent în tribune la Universitatea Craiova - FC Hermannstadt
Galerie Foto
Oltenii au un invitat de seamă la partida cu FC Hermannstadt. Fostul câștigător al Balonului de Aur, Rivaldo, se află în tribune pentru a-și urmări fiul, pe Rivaldinho, titular în angrenajul lui Eugen Neagoe.
În timp ce se afla în cantonamentul din Antalya, Rivaldinho anunțase că tatăl său va veni în România pentru a vedea o partidă a Universității Craiova. Mai mult, atacantul oltenilor speră ca Rivaldo să revină și în cazul în care formația antrenată de Eugen Neagoe va reuși să câștige titlul.
”Sper să vină şi el curând, are un eveniment în februarie sau martie în România. Eu sper să vină şi când va lua Craiova titlul”, spunea Rivaldinho în această iarnă.
Rivaldinho a adunat 17 prezențe pentru Universitatea Craiova în care a reușit să marcheze un singur gol și să paseze decisiv de trei ori.
- Rivaldinho a ajuns la Universitatea Craiova în vară, liber de contract de la Cracovia
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Rivaldinho, conform Transfermarkt
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , rivaldo , rivaldinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...