”Mă aștept să dea minimum 15 goluri. Are picioare foarte puternice”. Criticat de Gigi Becali, apărat de doi antrenori
articol scris de Digi Sport29.07.2024, 01:00
Gigi Becali (66 de ani) a fost dezamăgit de prestația lui Daniel Popa (29 de ani) din meciul FCSB - Maccabi 1-1, iar la final a spus că David Miculescu (23 de ani) este mai bun.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
”Are multă masă musculară. Nu are surplus”
În apărarea lui Popa au intervenit doi antrenori cu nume din România, Ioan Andone (64 de ani) și Emil Săndoi (59 de ani). Ambii au lucrat cu Popa, îl cunosc foarte bine, astfel că au emis păreri despre acesta.
Popa a ajuns la FCSB după ce Becali a fost de acord să-i achite lui U Cluj clauza în valoare de 300.000 de euro. Până acum, vârful de atac a bifat șase prezențe în tricoul campioanei și a marcat de două ori.
Ioan Andone a lucrat cu Daniel Popa la Dinamo. ”Fălcosul” a scos în evidență faptul că jucătorul are multă masă musculară și e convins că acesta va fi unul dintre golgheterii roș-albaștrilor.
”El tot timpul a fost așa. Nu e vorba că are surplus de kilograme, el are multă masă musculară. Nu are surplus! El pare...
Poate e vorba de un kilogram sau două. Dar nu sunt probleme să le dea jos. La el oricum e vorba și de multă masă musculară, e ceva nativ.
Dar problema e că nivelul de la FCSB e mult mai mare. Mă aștept să dea minimum 15 goluri”, a spus Ioan Andone, conform gsp.ro.
”E interesat de el și de cariera lui”
Emil Săndoi a lucrat cu Popa la Chindia și este pe aceeași lungime de undă cu ”Fălcosul”.
”El are o altă conformație. Din punctul ăsta de vedere... Are picioare foarte puternice. A mai avut probleme cu greutatea, dar mereu a fost deschis să lucreze. Și când eram la Chindia era mereu preocupat să fie în parametrii pe care îi stabileam.
Când îl vezi și nu-l cunoști, poate să-ți dea senzația că are kilograme în plus.
Nu știu dacă e în parametri sau nu, dar totul ține de conformația lui. Dar e un băiat deschis și dacă cei din staff îi cer să ajungă într-o anumită greutate, sigur va face asta.
Nu au fost probleme când eram la Chindia. E foarte preocupat mereu, e interesat de el și de cariera lui. E muncitor, e profesionist.
Poate a avut și puțină neșansă. De fiecare dată când un jucător se transferă, e catalogat și în funcție de rezultatele echipei. FCSB acum nu a început așa cum aștepta toată lumea”, a explicat și Săndoi.
Etichete: ioan andone , emil sandoi , gigi becali , daniel popa , becali popa , popa fcsb , daniel popa fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...