”M-aș bucura să se lupte Koljic cu Mitriță pentru titlul de golgheter”. Craiova și-a găsit atacantul mult dorit
22.09.2018, 23:23VIDEO Craiova - Viitorul 2-0. Nicușor Bancu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Craiovei, în meciul cu Viitorul. Mijlocașul oltenilor a anunțat că Universitatea și-a găsit în sfârșit atacantul de careu, în numele lui Elvir Koljic.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Am făcut cea mai bună repriză de când am început campionatul. Ne-a ieșit tot ce am făcut la antrenamente și ne-a ieșit totul. Ne-am găsit atacantul. Am intrat foarte bine, publicul a fost senzațional. Până acum am avut evoluții inconstante. Dacă o ține așa Koljic, m-aș bucura să se lupte cu Mitriță pentru titlul de golgheter.
De mâine ne gândim la meciul de marți din Cupă. Trebuie să ne apărăm trofeul. Trebuie să fim serioși. Mă bucur că ne-am apărat bine azi și că nu am luat gol”, a spus Bancu, după meci
După primele 9 etape disputate în Liga 1, Universitatea Craiova se află pe locul 4, cu 14 puncte, la două lungimi de liderul FCSB, care are un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Viitorul a căzut pe poziția a opta, cu 13 puncte.
Etichete: craiova , nicusor bancu , viitorul craiova , nicusor bancu viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...