”M-am enervat, dar suntem peste ei!”. Florinel Coman a dezvăluit ce le-a spus Lucescu în vestiar
08.08.2019, 23:50FCSB - Mlada Boleslav 0-0 | Florinel Coman (21 de ani) este convins că FCSB va ajunge în play-off-ul Europa League, chiar dacă rezultatul primului meci de la Giurgiu a fost nul. Cel mai bun jucător al vicecampioanei a mai precizat că doar imprecizia de la finalizare a dus la acest scor.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
"Am făcut egal, dar puteam să câştigăm pentru că ei nu şi-au creat vreo ocazie. Dar nu am fost lucizi în ultimii 20 de metri. M-am enervat, că am avut situaţii foarte bune. Dar cred că avem şanse foarte mari, suntem peste ei. Aşa am simţit în teren, că suntem peste ei. Dar să nu facem greşeala să ne relaxăm, mai ales că am simţit că suntem mai buni", a spus Coman la final.
Coman a recunoscut criza de la vicecampioana Ligii 1, dar crede că este o chestiune de timp până când aceasta se va încheia. "E o perioadă foarte proastă, nu reuşim să marcăm. Aducem mingea sus, la ei în jumătate, dar nu o băgăm în aţe. Dar, sunt convins că vom trece repede peste acest moment”.
Florinel Coman a dezvăluit ce le-a transmis Mircea Lucescu în vestiar
Coman a mai spus că discursul lui Mircea Lucescu dinaintea partidei i-a ajutat să intre montați pe teren.
"Ne-a încurajat nea Mircea, ne-a spus că suntem foarte puternici. Doar împreună putem trece peste. Ne-a vorbit un om foarte mare, ne-a impresionat, am intrat foarte montaţi pe teren. Trebuie să ne trezim şi să câştigăm următorul meci din campionat".
Întrebat despre plecarea lui MM, "Mbappe" şi-a exprimat optimismul cu privire la o întoarcere a acestuia lângă echipă. "Dânsul a fost mereu aproape de noi, sperăm că se va întoarce", a concluzionat Coman.
Etichete: florinel coman , fcsb-mlada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...