Exclusiv Lucrurile sunt mai grave decât par. Riscăm să rămânem doar cu trei stadioane noi pentru Euro 2020
01.05.2017, 11:31Într-un răspuns al Compartimentului de Strategie şi Comunicare al Companiei Naţionale de Investiţii dat solicitării făcute de digisport.ro este scris negru pe alb că lucrurile continuă să fie neclare în privinţa arenei Dinamo.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Şi că în ciuda asigurărilor date de CS Dinamo şi societatea lui Nicolae Badea că totul decurge bine, dacă nu se ajunge rapid la o înţelegere am putea rămâne doar cu trei arene reconstruite în loc de patru.
După cum se ştie, printre obligaţiile asumate de România pentru organizarea a patru meciuri de la Euro 2020 se află şi patru arene moderne în Bucureşti, de cel puţin 4 stele.
Dacă cea de-a patra arenă din proiect nu este predată urgent CNI, FRF ar trebui să anunţe UEFA despre situaţie şi dat fiind termenul scurt rămas pentru parcurgerea tuturor etapelor premergătoare construcţiei şi apoi a ridicării stadionului nu este exclus să rămânem cu trei stadioane.
Printre altele, legat de solicitarea suporterilor ca stadionul să nu mai aibă pistă de atletism pentru ca tribunele să fie mai aproape de teren, comunicatul CNI explică problema cu care se confruntă.
Sub semnătura directorului general Manuela Irina Pătrăşcoiu, comunicatul precizează că doar reconstruirea acestei piste (10 culoare, cea mai mare din Europa conform unor informaţii) în altă parte ar putea permite eliminarea ei de la stadionul de fotbal. Şi că în caz contrar, adică eliminarea ei din proiect fără relocare, ar presupune încălcarea legii.
...
"Având vedere art. 79 din Legea nr. 69/2000, care reglementează statutul şi activitatea bazelor sportive se prevede faptul că desfiinţarea acestora este posibilă numai prin Hotărâre de Guvern , numai dacă anterior a fost construită o altă bază sportivă similară cu cea desfiinţată. Dat fiind faptul că în prezent stadionul Dinamo este prevăzut cu pista de atletism, nu deţinem informaţii dacă la nivelul clubului s-au identificat soluţii pentru relocarea acesteia sau noul stadion va trebui să cuprindă şi pista de atletism. Menţionăm că în corformitate cu legislaţia în vigoare. CS Dinamo va trebui să întocmească o notă conceptuală şi o temă de proiectare conform HG 907/2016.
Compania Naţională de Investiţii nu are atribuţii de a hotărî dacă obiectivul de investiţii "Complex sportiv Dinamo-stadion central", va avea sau nu pistă de atletism, beneficiarul final fiind singurul care ia decizia în ceea ce priveşte acest aspect", se precizează în comunicat.
Rămânem doar cu 3 stadioane noi pentru EURO 2020?
"În cazul în care nu se primesc documentele necesare solicitate de Compania Naţională de Investiţii cu privire la obiectivul de investiţii "Complex sportiv Dinamo-stadion central", Federaţia Română de Fotbal urmează să înştiinţeze forurile UEFA cu privire la acest aspect şi să se stabilească dacă se va introduce un alt stadion în cadrul programului Euro 2000".
De asemenea, poziţia CNI oferă şi răspunsurile legate de situaţiile stadioanelor predate deja CNI, dacă vor fi reconstruite sau doar modernizate. La Rapid va rămâne în picioare peluza dinspre Sala de Sport, iar la Arcul de Triumf tribuna construită după Revoluţie.
"Potrivit temelor de proiectare înaintate de către beneficiari pentru obiectivele de investiţii - Consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti "Valentin Stănescu" şi pentru Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf" este prevăzută demolarea parţială, iar pentru "Stadion Steaua"este prevăzută demolarea totală.
Data pentru începerea demolărilor actualelor arene se poate stabili după aprobarea indicatorilor tehnico economici prin Hotărâre de Guvern ca urmare a finalizării studiilor de fezabilitate", mai cuprinde comunicatul.
Etichete: dinamo , euro 2020 , stadion dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...