Lucrările de excavare la stadionul din Târgu-Jiu vor începe în zilele următoare. Cum va arăta noua arenă
02.11.2015, 16:10Reprezentanţii firmei care se ocupă de modernizarea Stadionului Municipal Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu vor demara în zilele următoare lucrările de excavare şi execuţie, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul tehnic al Primăriei municipiului, Marius Ionescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit sursei citate, lucrările care vor fi realizate în perioada imediat următoare au fost prioritizate în funcţiile de condiţiile meteorologice.
"Se va trece zilele următoare efectiv la partea de excavare, execuţie. Au mai avut loc discuţii privind depozitarea materialelor provenite din excavări, s-a stabilit în partea dinspre râul Jiu să fie calea de acces. Aceste lucrări au fost prioritizate în funcţie de condiţiile de vreme încât punerea în operă a materialelor să corespundă cu perioada de timp că vine iarna şi atunci vor fi corelate astfel încât cât timpul să permită lucrările" a declarat oficialul Primăriei.
Lucrările de modernizare a obiectivului sportiv vor fi finalizate la sfârşitul anului viitor. Pentru proiectul de modernizare a Stadionului Municipal şi a bazei sportive din oraş, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a alocat suma de 20 de milioane euro, în cazul stadionului urmând ca tribunele să fie acoperite integral, iar capacitatea să crească de la 9.000 de locuri, câte are în prezent, la circa 15.000 de locuri. De asemenea, noul stadion urmează să fie prevăzut şi cu o parcare de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri.
Până la finalizarea lucrărilor, echipa Pandurii Tg Jiu își va disputa meciurile de acasă pe arena din Drobeta-Turnu Severin. Formația pregătită de Edi Iordănescu a disputat 8 partide la Severin în actuala stagiune, bifând 5 victorii, două egaluri și o înfrângere.
Cum va arăta noua arenă:
Galerie Foto
AGERPRES
Etichete: liga 1 , stadion targu jiu , pandurii stadion , lucrari modernizare stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...