Lucian Sânmărtean, ca şi transferat! Luni va semna noul contract
13.10.2017, 11:38”Magicianul” Lucian Sânmărtean este ca şi transferat la FC Voluntari, după ce fostul internaţional român s-a antrenat de mai multă vreme cu echipa ilfoveană. În cursul zilei de luni, fotbalistul în vârstă de 37 de ani urmează să se decidă și să se hotărască dacă semnează contractul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ajuns la vârsta de 37 de ani, "magicianul" Lucian Sânmărtean este foarte aproape de o revenire în Liga 1, unde nu a mai jucat de când îmbrăca tricoul celor de la Pandurii. Mijlocașul ofensiv se antrenează cu FC Voluntari și oficialii clubului ilfovean anunță că sunt foarte aproape să și semneze contractul. ”Da, este aproape de Voluntari, dar am lăsat pentru săptămâna viitoare să discutăm, să trecem de acest meci. A aşteptat până acum două zile şi acum două zile am primit un răspuns din partea impresarului. A rămas să discutăm de luni. În proporţie de 70-80% este rezolvat. A promis că, dacă nu va veni nimic din afară, în România va accepta doar oferta lui FC Voluntari”, a declarat Dan Leasă pentru ProSport.
Sânmărtean e liber de contract, după despărțirea de Al-Taawoun, din Arabia Saudită, unde a jucat doar 8 meciuri. 6 trofee a câștigat Sânmărtean în cariera sa de jucător. Două campionate în România, o Cupă a României, o Cupă a Ligii, toate cu FCSB și un titlu și o Cupă în Grecia, cu Panathinaikos. În 2014, Sânmărtean a fost desemnat cel mai bun jucător al anului în România.
Lucian Sânmărtean a evoluat în cariera sa pentru Gloria Bistrița, Panathinaikos, FC Utrecht, FC Vaslui, FCSB, Al Ittihad, Pandurii și Al Taawon.
La Voluntari, Sânmărtean va face un cuplu de vis cu Florin Cernat, celălalt veteran fantezist din echipa lui Claudiu Niculescu. Decarul ilfovenilor are tot 37 de ani și e un titular constant la deținătoarea Cupei și Supercupei României, pe care a condus-o către câștigarea primelor trofee din istorie.
În altă ordine de idei, gruparea ilfoveană se va despărţi însă de un veteran. Este vorba despre Vasile Maftei. Cele două părţi vor rezilia contractul pe care amiabilă, fundaşul de 36 de ani urmând a semna o înţelegere cu Academia Rapid.
Etichete: steaua , transfer , sanmartean , voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...