Luchin: "Moţi mi-a spus să accept oferta de la Botev Plovdiv cu ochii închişi"
11.01.2014, 15:50Srdjan Luchin şi Alexandru Curtean au semnat contracte valabile pentru următorii doi ani cu formaţia bulgară Botev Plovdiv (DETALII AICI). Cei doi au fost prezentaţi oficial la gruparea care ocupă locul 7 în prima ligă bulgară şi au efectuat deja primul antrenament în tricoul galben-negru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbaliştii români au acordat şi primele declaraţii, după transferul în Bulgaria. Antrenorul Stanimir Stoilov şi ambiţiile echipei sunt motivele pentru care Curtean şi Luchin au ales să meargă la Plovdiv, scrie site-ul oficial al formaţiei de la Sud de Dunăre.
"Acum două luni, când am vorbit cu antrenorul, mi-a spus că vrea să construiască o echipă cu care să se lupte pentru cupele europene, chiar Champions League. Mi-a plăcut ideea şi am venit să ajut la acest proiect. Deja mi-am cunoscut colegii şi oamenii din club şi sunt onorat că am ajuns aici. Am avut mai multe oferte, dar dorinţa antrenorului de a mă aduce aici a fost decisivă. Am vorbit cu el aproape în fiecare zi şi mi-a spus cât de mult îşi doreşte să se realizeze transferul. Asta este important pentru orice jucător. Am vorbit şi cu Cosmin Moţi, de la Ludogorets, care m-a sfătuit să accept oferta cu ochii închişi, pentru că Botev Plovdiv este o echipă cu ambiţii mari", a declarat Luchin, care va purta la noua echipă tricoul cu numărul 4.
De partea cealaltă, Alexandru Curtean a afrmat că este o onoare să preia numărul 8 de la fostul jucător al lui Botev Plovdiv, Todor Nedelev. Internaţionalul bulgar a fost transferat în această iarnă la Mainz, pentru 3 milioane de euro.
"Am vorbit cu antrenorii de aici şi mi-au spus ce proiect au început aici. Am profitat de această şansă care s-a ivit şi sunt fericit că am ajuns aici. Ştiu că voi evolua cu numărul 8, care a fost al lui Nedelev. Antrenorul mi-a vorbit de Nedelev şi de numărul pe care l-a purtat pe tricou. Voi arăta că merit să port acest tricou", a spus şi Curtean.
Etichete: transfer luchin , curtean luchin botev plovdiv , luchin botev plovdiv , transfer curtean , curtean botev plovdiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...