LPF contraatacă după ce un club din Liga 1 a răbufnit și a acuzat că "pierde peste 150.000 de euro"
articol scris de Digi Sport28.06.2023, 16:46
LPF reacționează după comunicatul dur dat de Universitatea Cluj în urma evenimentului în care s-a stabilit țintarul Ligii 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ardelenii au acuzat că nu au fost băgați în seamă în momentul în care au cerut ca prima etapă să li se permită să joace pe Cluj Arena.
Reacția LPF după acuzațiile aduse de Universitatea Cluj
Reprezentanții de la LPF transmis că solicitarea făcută de "Șepcile Roșii" nu a avut o bază regulamentară, iar din acest motiv nu a putut fi onorată.
"Am luat act cu surprindere și dezamăgire de poziția virulentă la adresa LPF, adoptată de Universitatea Cluj, în legătură cu rezultatul tragerii la sorți din 27.06.2023, față de care suntem nevoiți să aducem următoarele clarificări:
Stabilirea programului de meciuri se face prin tragere la sorți și nu prin decizia arbitrară a LPF. O astfel de procedură, subordonată exclusiv hazardului, reprezintă o manifestare a fair-playului față de toți participanții, fiecare echipă având în mod concret aceleași șanse pentru a obține un program de meciuri ”favorabil”.
Există doar câteva situații, limitativ prevăzute de Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, care definesc cadrul inițial al tragerii la sorți, cum ar fi cele referitoare la respectarea programului internațional (art. 10.1), disputarea în etape alternative a jocurilor de ”acasă” de către echipele din aceiași localitate (art. 10.4), respectarea succesiunii etapelor în retur (art. 10.3) etc.
Este de observat, oricum, că niciuna din aceste situații prestabilite nu implică dezavantajarea vreunei alte echipe, ci doar conturează punctele de plecare în procedura tragerii la sorți.
De-a lungul timpului, Liga Profesionistă de Fotbal a dat curs solicitărilor venite din partea cluburilor pentru completarea cadrului inițial al tragerii la sorți, numai în măsura în care acest lucru a fost posibil din punct de vedere tehnic și neinterzis de regulament, dacă solicitările nu au afectat șansele egale la un program ”favorabil” al vreunei alte echipe ori dacă, într-un final, echipa afectată și-a manifestat acordul pentru acest lucru.
În cazul echipei Universitatea Cluj, solicitarea recepționată în după-amiaza dinaintea tragerii la sorți conținea cererea ca primul meci să fie disputat pe teren propriu, iar ”derby-urile” împotriva echipelor FCSB, Universitatea Craiova, Dinamo, CFR 1907 Cluj, Farul Constanța și FC Rapid 1923 să fie programate după mijlocul lunii august. Solicitarea nu a fost întemeiată pe vreo prevedere regulamentară.
În raport de dispozițiile art. 10.4 din ROAF, prima cerere nu putea fi satisfăcută decât dacă cealaltă echipă din localitate, CFR 1907 Cluj, era obligată, fără tragere la sorți și fără a-și manifesta acordul, să dispute primul meci din campionat în deplasare. Este cunoscut și acceptat unanim în lumea fotbalului că începerea campionatului cu un meci în deplasare este dezavantajoasă.
Așadar, în contextul dat, modificarea condițiilor inițiale ale tragerii la sorți, în dezavantajul unei alte echipe participante și fără acordul acesteia, nu a putut fi acceptată de Liga Profesionistă de Fotbal.
În ce privește disputarea după jumătatea lunii august a ”derby-urilor” U Cluj – FCSB, U Cluj – Universitatea Craiova, U Cluj – Dinamo, U Cluj – CFR 1907 Cluj, U Cluj – Farul Constanța și U Cluj – FC Rapid 1923, solicitarea nu a putut fi luată în considerare pentru simplul fapt că satisfacerea ei ar fi implicat eliminarea parțială a procedurii tragerii la sorți, iar acest lucru nu poate fi acceptat.
În final, ne manifestăm încă odată regretul pentru limbajul defăimător și nejustificat în raport de activitatea LPF, prin care clubul Universitatea Cluj a înțeles să aducă la cunoștința publicului rezultatul negativ al demersului pe care l-a întreprins. Liga Profesionistă de Fotbal consideră de prisos să răspundă calomniilor și acuzațiilor directe aduse prin intermediul comunicatului Universității Cluj din 27.06.2023, strict din dorința ca acest derapaj neprofesionist să înceteze în acest punct", scrie în comunicatul LPF.
Programul lui U Cluj în sezonul 2023/2024
- Etapa 1 (15-16 iulie): Petrolul Ploieşti - FC Universitatea Cluj
- Etapa 2 (22-23 iulie): FC Universitatea Cluj - Rapid Bucureşti
- Etapa 3 (29-30 iulie): FC U Craiova 1948 - FC Universitatea Cluj
- Etapa 4 (5-6 august): FC Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti
- Etapa 5 (12-13 august): Oţelul Galaţi - FC Universitatea Cluj
- Etapa 6 (19-20 august): FC Universitatea Cluj - CFR Cluj
- Etapa 7 (26-27 august): FC Hermannstadt - FC Universitatea Cluj
- Etapa 8 (2-3 septembrie): FC Universitatea Cluj - Politehnica Iaşi
- Etapa 9 (16-17 septembrie): UTA Arad - FC Universitatea Cluj
- Etapa 10 (23-24 septembrie): FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova
- Etapa 11 (30 septembrie-1 octombrie): FCSB - FC Universitatea Cluj
- Etapa 12 (7-8 octombrie): FC Universitatea Cluj - Sepsi OSK
- Etapa 13 (21-22 octombrie): Farul Constanţa - FC Universitatea Cluj
- Etapa 14 (28-29 octombrie): FC Botoşani - FC Universitatea Cluj
- Etapa 15 (4-5 noiembrie): FC Universitatea Cluj - FC Voluntari
- Etapa 16 (11-12 noiembrie): FC Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti
- Etapa 17 (25-26 noiembrie): Rapid Bucureşti - FC Universitatea Cluj
- Etapa 18 (2-3 decembrie): FC Universitatea Cluj - FC U Craiova 1948
- Etapa 19 (9-10 decembrie): Dinamo Bucureşti - FC Universitatea Cluj
- Etapa 20 (16-17 decembrie): FC Universitatea Cluj - UTA Arad
- Etapa 21 (19-20 decembrie): CFR Cluj - FC Universitatea Cluj
- Etapa 22 (20-21 ianuarie): FC Universitatea Cluj - FC Hermannstadt
- Etapa 23 (27-28 ianuarie): Politehnica Iaşi - FC Universitatea Cluj
- Etapa 24 (3-4 februarie): FC Universitatea Cluj - UTA Arad
- Etapa 25 (10 februarie - 11 februarie): CS Universitatea Craiova - FC Universitatea Cluj
- Etapa 26 (17-18 februarie): FC Universitatea Cluj - FCSB
- Etapa 27 (24-25 februarie): Sepsi OSK - FC Universitatea Cluj
- Etapa 28 (27-28 februarie): FC Universitatea Cluj - Farul Constanţa
- Etapa 29 (2-3 martie): FC Universitatea Cluj - FC Botoşani
- Etapa 30 (9-10 martie): FC Voluntari - FC Universitatea Cluj
Etichete: lpf , cluj arena , comunicat universitatea cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...