LPF a anunțat programul etapei a 2-a din Superliga! Când se joacă derby-ul Rapid - FCSB
articol scris de Digi Sport02.07.2022, 18:11
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, sâmbătă, programul primelor două etape din noul sezon al Superligii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Runda inaugurală va avea loc în perioada 15 -18 iulie. Duelurile pot fi urmărite, în direct, pe canalele Digi Sport. A doua etapă a fost programată o săptămână mai târziu, în intervalul 22 - 25 iulie, iar capul de afiș va fi Rapid - FCSB. Elevii lui Toni Petrea vor juca pentru prima dată pe noua arenă din Giulești, pe 24 iulie, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Cum arată programul etapei a 2-a din Superliga
22 iulie
- CS Mioveni – Farul, ora 20:30
23 iulie
- FC Voluntari – FC Botoşani, ora 18:30
- U Craiova 1948 – CFR Cluj, ora 21:30
24 iulie
- Sepsi – FC Argeş, ora 12:00
- Universitatea Cluj – Universitatea Craiova, ora 18:30
- FC Rapid – FCSB, ora 21:30
25 iulie
- Chindia – Hermannstadt, ora 18:30
- UTA Arad – Petrolul, ora 21:30
Sezonul 2022/2023 din Superliga, LIVE la Digi Sport | Ce echipe merg în cupele europene
Ediţia cu numărul 105 a campionatului României se va desfăşura în sistem de sezon regulat (30 de etape, cu meciuri tur-retur), urmat de play-off (în care primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa meciuri tur-retur pentru stabilirea campioanei).
Formaţiile clasate pe locurile 7-16 vor juca 9 etape în play-out (ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 7 şi 8 în play-out vor juca baraj în dublă manşă, contra ocupantelor locurilor 3 şi 4 în play-off-ul din Liga a 2-a).
În vara lui 2023, România va trimite 4 echipe în cupele europene, după cum urmează:
- Campioana va merge în turul 1 preliminar din Champions League.
- Vicecampioana va merge în turul 2 preliminar din Conference League.
- Echipa clasată pe locul 3 în play-off va juca pe teren propriu meci de baraj în manşă unică împotriva învingătoarei din barajul în manşă unică dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 din play-out. Câştigătoarea va obţine ultimul loc de cupă europeană şi va fi calificată automat în turul 2 preliminar din Conference League.
- Câștigătoarea Cupei României 2022/2023 va evolua în turul 2 preliminar din Conference League.
Etichete: superliga , rapid fcsb , program etapa 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...