Exclusiv Lovitură pentru Tavi Popescu! Fotbalistul se operează și va rata preliminariile Champions League
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 11:04
FCSB va reprezenta România în preliminariile UEFA Champions League, după ce a câștigat tilul în SuperLigă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, campioana României a primit și o veste proastă. Elias Charalambous nu se va putea baza pe Octavian Popescu, care s-a confruntat cu probleme la gleznă în finalul sezonului.
Gigi Becali a anunțat că Octaian Popescu se va opera și va lipsi peste două luni
Gigi Becali a anunțat în timpul unei intervenții telefonice în emisiunea Fotbal Club că Octavian Popescu se va opera la gleznă, iar fotbalistul va lipsi de pe teren în jur de două luni și jumătate.
Acest lucru înseamnă că Popescu va fi recuperat abia în luna august și va rata meciurile din primul tur preliminar al Champions League.
FCSB va intra în competiție pe ruta campioanelor, unde este cap de serie, și va juca primul meci la jumătatea lunii iulie.
”Octavian, ce? El o să joace și-n dreapta. El avea o problemă medicală, nu știu ce, se operează. Două luni sau două luni și jumătate o să fie afară. El avea niște dureri”, a spus Gigi Becali la Fotbal Club.
Programul meciurilor din preliminariile Champions League
- Primul tur preliminar: 9/10 și 16/17 iulie 2024
- Al doilea tur preliminar: 23/24 și 30/31 iulie 2024
- Al treilea preliminar: 6/7 și 13 august 2024
- Play-off: 20/21 și 27/28 august 2024
FCSB - Celje, varianta dificilă. FCSB - Virtus, varianta accesibilă
În acest moment se cunosc 26 dintre cele 28 de echipe care vor evolua în prima rundă de calificare.
Slovan Bratislava (Slovacia), Ludogorets (Bulgaria), HJK Helsinki (Finlanda), Flora Tallinn (Estonia), FCSB, KI Klaksvik (Insulele Feroe), Sharock Rovers (Irlanda), Lincoln Red Imps (Gibraltar), TNS (Țara Galilor), *Pyunik Yerevan (Armenia), RFS (Letonia), Petrocub (Republica Moldova), *Partizani (Albania) și Ballkani (Kosovo) fac parte din urna capilor de serie.
- *Pyunik și Partizani nu au câștigat încă titlul în țările lor, dar sunt mari favorite.
Astfel, FCSB ar putea întâlni una dintre următoarele formații: Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina), Dinamo Batumi (Georgia), Celje (Slovenia), Hamrun Spartans (Malta), Larne (Irlanda de Nord), Dinamo Minsk (Belarus), Panevezys (Lituania), Ordabasy (Kazahstan), Vikingur (Islanda), Struga (Macedonia de Nord), Differdange 03 (Luxemburg), Decic (Muntenegru), Santa Coloma (Andorra) și Virtus (San Marino
Gruparea roș-albastră ar porni cu prima șansă în fața oricărui adversar din urna outsider-ilor, însă dacă le va ieși în cale Dinamo Batumi, Celje, Ordabasy sau chiar Borac Banja Luka, misiunea lor nu va fi una ușoară.
În schimb, în cazul unei întâlniri cu Decic, Santa Coloma sau Virtus, FCSB n-ar avea nicio emoție.
În runda următoare, situația se schimbă pentru FCSB. Nu va mai fi cap de serie și poate da peste PAOK (Grecia), Dinamo Zagreb (Croația), Ferencvaros (Ungaria), Qarabag (Azerbaidjan), Slovan Bratislava (Slovacia), Bodo/Glimt (Norvegia) sau Ludogorets (Bulgaria).
Etichete: accidentare , gigi becali , operatie , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...