Lorena Balaci, cooptată în conducerea Universității Craiova
articol scris de Digi Sport04.08.2023, 16:23
Lorena Balaci (45 de ani), fiica regretatului Ilie Balaci și mama lui Atanas Trică (19 ani), a acceptat propunerea de a face parte din conducerea clubului Universitatea Craiova.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conducerea Universității Craiova a fost "decapitată" de Mihai Rotaru
În ultimul an, patru nume importante au fost înlăturate din conducerea clubului Universitatea Craiova: Sorin Cârţu, Gică Craioveanu, Marcel Popescu și Marian Copilu.
În ultimii ani, Lorena Balaci a fost manager-general la Daco-Getica, club de Liga a 4-a.
La un moment, Lorena Balaci a precizat că își dorește să ocupe funcția de președinte la Universitatea Craiova, pentru memoria tatălui ei.
Galerie Foto
Lorena Balaci va face parte din conducerea “alb-albaștrilor” și va susține o conferinţă de presă înaintea meciului dintre Universitatea Craiova și Hermannstadt, programat de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, potrivit ProSport.
Gică Craioveanu: "Mihai Rotaru mi-a propus încetarea colaborării. Nu puteam să rămân de decor"
În luna iulie, Gică Craioveanu a precizat că Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, i-a cerut să încheie contractul. Fostul internațional a fost director de imagine la club din 2013.
Gică Craioveanu a jucat la Universitatea Craiova între 1991 și 1995. A câștigat un campionat și două Cupe ale României.
Gică Craioveanu a precizat că nu vrea să aibă o funcție “de decor” la Universitatea Craiova. Colaboratorul Digi Sport s-a declarat dezamăgit de modul în care s-a încheiat mandatul său în Bănie.
"Am avut o discuție cu Mihai (n.r. - Rotaru) săptămâna trecută. De la el a venit propunerea asta, nu de la mine. El mi-a zis că pot rămâne totuși alături de ei, dar nu în club. Dar în condițiile astea eu am zis că nu are rost să rămân așa.
Să rămân așa ca să ce? De decor? Dacă voiam să rămân de decor, mă duceam și îmi puneam o statuie în vreun muzeu. Nu! Mulțumesc! Dragoste cu forța nu se poate. Eu am vrut să se întâmple alte lucruri la Craiova, dar nu mi-au ieșit. Eu am vrut titlul. Eu asta îmi doresc.
Voi rămâne în continuare un susținător al acestei echipe, iar lucrul ăsta îl fac pentru băieții de la Peluza Nord. Am un deosebit respect pentru cei de la Peluza Nord. Eu nu am avut nimic nici cu băieții de la Peluza Sud 97, deși ei m-au făcut trădător. Însă eu nu am trădat niciodată Universitatea Craiova. Nu m-am dus să joc în viața mea la Steaua sau Dinamo. Eu în acest proiect al echipei lui Mihai Rotaru am intrat în 2013 datorită lui Corneliu Stroe. Nea Cornel m-a cautat și m-a rugat să mă alătur lor.
Mihai mi-a propus încetarea oficială a colaborării, iar eu am acceptat. Îți repet: dragoste cu forța nu se poate. Mihai Rotaru îmi propusese o altă variantă, dar nu am vrut. Nu pot rămâne așa de formă. Le urez la băieți multă baftă", a spus Gică Craioveanu, pentru ProSport.
Etichete: universitatea craiova , sorin cartu , craiova , balaci , superliga , lorena balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...