Liviu Ciobotariu, discurs dur după Hermannstadt - Botoșani 2-1 + Reacția lui Marius Măldărășanu
articol scris de Digi Sport10.08.2024, 22:13
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-1, în etapa a cincea a SuperLigii României.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIzJTJGMDgl/MkYwNyUyRjE3NzgzMTNfMTc3ODMxM19j/aW9ib3Rhcml1LmpwZyZ3PTEwNjAmaD02/MzYmaGFzaD1lZjg4YWIyYmMzMjQzNmJmZGU4NWMxZTlmZWQyNjY4Ng==.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct la Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Liviu Ciobotariu nu și-a menajat jucătorii după Hermannstadt - Botoșani 2-1: ”Am fost foarte slabi astăzi”
Liviu Ciobotariu (53 de ani) a fost nemulțumit de prestația jucătorilor săi, în duelul de la Sibiu. Tehnicianul moldovenilor a criticat jocul prestat de FC Botoșani, în prima parte a meciului.
”E dureros când primești gol în minutul 90. Trebuie să recunosc că prima repriză nu mi-a plăcut deloc. Aici mă refer la jucătorii mei. Nu am ținut deloc de minge. Nu am pasat. Am fost dominați clar.
Îl felicit pe Șeroni. A făcut și astăzi o partidă foarte bună. În a doua parte ne-am mai echilibrat puțin. Au fost câteva situații de a marca, dar și o posesie progresivă destul de bună, însă am fost total nemulțumit de prima parte.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Încă o dată nu am reușit să avem agresivitate, ne-am plimbat pe lângă adversar, le-am dat posibilitatea să își creeze foarte multe ocazii de a marca, ceea ce nu e normal. Mijlocul nostru din teren a fost modest.
Am fost foarte slabi astăzi, în special în prima parte a jocului. E un rezultat care nu ne-a căzut bine”, a declarat Liviu Ciobotariu, la flash-interviu.
Marius Măldărășanu, după Hermannstad - Botoșani 2-1: ”Avem motive să zâmbim acum”
”Avem motive să zâmbim acum. Am tot suferit în ultima perioadă. Merită cu prisosință două zile libere jucătorii mei.
Jocul a fost foarte dificil. Cred că a fost un meci greu, unde tensiunea a fost la maximum. Consider că e o victorie meritată. Am făcut o primă repriză foarte bună. Am pus presiune pe adversar, am avut foarte multe cornere și multe ocazii.
Le-am spus la pauză că dacă vom crede, atunci va veni și golul. Am și schimbat sistemul de joc pe parcurs. L-am introdus pe Neguț ca al doilea atacant, apoi după gol am revenit la sistemul 4-3-3.
Strict, legat de joc, cred că meritam această victorie. Normal că atunci când câștigi pe final de meci e și un pic de șansă, dar șansa ți-o mai faci și singur”, a declarat Marius Măldărășanu, la finalul partidei.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Hermannstadt - FC Botoșani 2-1
Etichete: liviu ciobotariu , marius maldarasanu , rezumat hermannstadt - fc botosani , video hermannstadt - fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...