Astra - Viitorul 1-4. "Dublă" pentru puștiul George Ganea. Eric și Alibec, goluri "braziliene"
08.04.2019, 18:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul a predat o lecție de fotbal Astrei, chiar la Giurgiu. În direct la Digi Sport 1, trupa lui Hagi a dat primul semnal de alarmă la poarta lui Lazar prin șutul violent al lui Ciobanu, iar în minutul 21 constănțenii conduceau deja cu 1-0. Fiul lui Ionel Ganea, George, a combinat superb cu Eric și a deschis scorul.
Achim l-a pus și el la încercare pe Lazar, care a respins, însă portarul giurgiuvenilor n-a mai avut ce face în minutul 28, când centrarea lui Ciobanu l-a găsit nemarcat în careu pe Casap, care a făcut 2-0.
Alibec a ieșit la rampă și a redus din diferență, după o acțiune personală de toată frumusețea, pornită de la jumătatea terenului, în care și-a "lăsat în urmă" 4 adversari. Câteva minute mai târziu, Astra a rămas în 10 oameni.
Romario Pires a primit al doilea galben, controversat, după un duel cu Ciobanu. Repriza secundă a început cu ocazia uriașă a Astrei, la șutul lui Begue, însă golul a picat tot în poarta lui Lazar.
Eric și Ciobanu au combinat perfect, iar brazilianul l-a driblat scurt pe Begue și l-a învins pe Lazar. Zece minute mai târziu, George Ganea a reușit dubla. Casap a pasat impecabil, pe poziție viitoare, iar Ganea junior a reușit dubla, după ce s-a demarcat perfect la offside.
Viitorul a mai ratat o ocazie mare în minutul 80, când Tîrcoveanu l-a făcut pe Lazar să respingă spectaculos. Astra - Viitorul s-a terminat 1-4, iar giurgiuvenii au bifat a patra înfrângere la rând.
Știrea inițială:
Vecine de clasament, Astra şi Viitorul au meci direct în etapa a patra a play-off-ului. Gică Hagi şi-a lăsat acasă mulţi dintre jucătorii care au învins-o pe Craiova, în Cupă. Chiar şi aşa, "Regele" este convins că poate câştiga, de la ora 18:30, în direct la Digi Sport 1.
Astra şi Viitorul sunt cu un pas în finala Cupei României şi se pregătesc să se dueleze în play-off-ul Ligii 1.
Gică Hagi schimbă din noul liniile - opt dintre jucătorii care au câştigat în Bănie nu au făcut deplasarea la Giurgiu. Printre se află şi marcatorul golului victoriei cu U Craiova, Rivaldinho.
"Pentru noi contează numai victoria, cele trei puncte ne-ar menţine în acea luptă pentru locul. Plecăm cu acest gând, acest lucru l-am transmis şi echipei, lotului cu care plecăm să abordăm acest meci", a declarat managerul tehnic al Viitorului.
În sezonul regulat, Viitorul a pierdut la scor de neprezentare meciul de pe terenul Astrei. Trupa lui Hagi îşi poate lua revanşa la Giurgiu.
Astra - Viitorul va fi în direct la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 18:30. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.