Exclusiv Liţă Dumitru, despre care Pele a spus că "e cel mai bun mijlocaş cu care am jucat", a cedat la Dinamo-Gaz Metan 2-0
11.05.2019, 11:30Liţă Dumitru, 69 de ani, a revenit în România, la doi ani de la momentul în care a plecat în SUA. Sosirea sa la Bucureşti este prilejuită de invitaţia lui Mircea Lucescu, care organizează întâlnirea celor care au fost la Mondialul din Brazilia, în 1970. E la curent şi cu ce se întâmplă în fotbalul românesc, "încă n-am antenă, dar mă uit pe telefon şi văd meciurile", iar vineri seară a vizionat Dinamo-Gaz Metan 2-0, la care spune că a cedat şi nu s-a putut uita până la final.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Locuieşte în Atlanta şi se ocupă tot cu fotbalul. Antrenează grupe de copii şi juniori şi se simte foarte bine. Aşteaptă să primească "Green Card" şi vrea să se stabilească peste Ocean. Liţă Dumitru a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti români. Despre el, celebrul Pele a afirmat că este cel mai bun mijlocaş contra căruia a juca, iar marele Cornel Dinu a declarat că a inventat alunecarea. În plus, Gică Hagi a dezvăluit că Liţă Dumitru a fost unul dintre idolii săi.
Liţă Dumitru n-a rezistat până la finalul meciului Dinamo-Gaz Metan 2-0
"Nu vreau să supăr pe nimeni, deşi sunt convins că aşa se va întâmpla. Aseară (n.r. vineri, pe 10 mai) m-am uitat la Dinamo-Gaz şi nu l-am terminat în picioare. Am cedat. Îmi spune Mihai (n.r. Mihai Găinuşă) că au jucat pe 200 de dolari. Păi, şi ce dacă? 200 de dolari înseamnă jumătate din prima mea de la Guadalajara. Atât meritau", a spus fostul mare internaţional român.
Ce face Liţă Dumitru în SUA
Singurul lucru care îl deranjează pe Dumitru în SUA este legat de drumurile foarte lungi pe care e obligat să le facă pentru a ajunge la serviciu. În câteva luni a făcut 18.000 de kilometri.
"Mi-am dorit să ajung în America. La început a fost greu, dar m-am obișnuit. Mi-e greu cu limba, că am o vârstă şi mai uit cuvintele, dar la fotbal mă descurc. Am doi ani acolo și mă descurc. Fotbalul din SUA e peste cel din România... De Mitriţă o să se audă, o să vedeţi. Te lasă să joci mai liber pe atac, ceea ce lui Mitriţă îi place”, a declarat Liță Dumitru în emisiunea Digi Sport Matinal.
"Eu sunt căsătorit a doua oară. Am o fată de 11 ani și pentru ea am decis să plec. Au testat-o şi au băgat-o în clasa a 4-a. Era în clasa a 2-a în România. În primul a fost premiantă, în clasa a 5-a a fost din nou premiantă, iar acum e în clasa a 6-a şi a trecut în grupul copiilor dotaţi din America", a spus Liţă Dumitru la "Matinal".
Etichete: mircea lucescu , lita dumitru , dinamo gaz metan , digi sport matinal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...