Exclusiv Lincar: "De el îmi place mult". Tânărul despre care Becali spunea "surpriză mare, e foarte bun" ia ochii
22.05.2020, 08:22Erik Lincar (42 de ani), antrenorul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele (locul 3 în Liga 2), a răspuns provocării Digi Sport și a dezvăluit numele fotbalistului din Liga 1 care l-a impresionat.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Considerat unul dintre cei mai inteligenți mijlocași centrali pe care i-a dat fotbalul românesc după 1989, Erik Lincar își configurază planul pentru reunirea echipei sale, Turris, care are ca obiectiv promovarea în primul eșalon.
Lincar, jucător consacrat în Ghencea într-o periaodă în care Steaua se lupta cu PSG, Aston Villa, Bastia sau West Ham, e atent și la fotbaliștii tineri din fotbalul românesc.
Erik Lincar: "Gabriel Simion are niște calități de excepție"
Provocat de Digi Sport să numească un mijlocaș central valoros mai puțin cunoscut pentru publicul larg, antrenorul de la Turris a răspuns prompt.
"Gabriel Simion de la Astra îmi place foarte mult, are niște calități de excepție. Îl cunosc bine, l-am antrenat la Academica Clinceni, a crescut foarte mult în valoare.
A profitat și regula U 21 și a devenit fotbalist de bază la Astra. Consider că va avea un viitor strălucitor", accentuează Erik Lincar, pentru Digi Sport.
Gabriel Simion (22 de ani) a jucat 22 de partide în acest sezon pentru Astra și e împrumutat de la FCSB.
Postul său de bază e fundaș dreapta, are 1,77 m și evoluțiile sale au crescut substanțial în rolul de mijlocaș central.
Gigi Becali: "Surpriză mare, cică e foarte bun"
Aflat în proprietatea echipei lui Gigi Becali, Simion și-a trăit câte o picătură din carieră la Academica, Daco-Getica și Dunărea Călărași, echipe la care a fost împrumutat.
"Surpriză mare, cică e foarte bun jucător!", exclama Gigi Becali, anul trecut, înaintea începerii campionatului. Bogdan Andone, tehnicianul cu care FCSB a luat startul în actualul sezon, avea două variante pentru postul de fundaș dreapta, Romario Benzar și Claudiu Belu, asfel că Simion n-a mai intrat în planul conducerii tehnice.
În cele din urmă, fotbalistul cu o cotă de 775.000 de euro a fost împrumutat la Astra, formație care în debutul sezonului îl avea pe bancă pe Dan Alexa, antrenor cu alături de care Simion colaborase la Dunărea Călărași.
Și, cum schimbările de antrenori din fotbalul românesc își păstrează mereu ritmul, Andone a ajuns să lucreze la Astra chiar cu Simion, pe care mizează în prezent pe postul de mijlocaș central.
Astra s-a reunit pe 19 mai și a plecat la munte
Astra s-a reunit pe 19 mai, la Ploiești, iar în prezent se află la Cheile Grădiștei.
Din lotul care a terminat meciurile oficiale din luna martie lipsește un singur jucător, bulgarul Kitanov. Au fost cooptați câțiva fotbaliști de la ”satelitul” Astra 2, anunță siteul oficial al grupării lui Ioan Niculae.
"Urmează o perioadă extrem de importantă din punct de vedere sportiv. Chiar dacă ne doream să începem mai devreme, să câştigăm şi noi două-trei zile, nu este nicio problemă, le vom recupera.
Vom vedea ce se mai anunţă, ce se mai schimbă şi ne vom adapta situaţiei”, a declarat antrenorul Bogdan Andone.
Astra se află pe locul 4, cu 24 de puncte, la șase lungimi distanță de liderul CFR.
Etichete: gigi becali , astra giurgiu , erik lincar , gabriel simion , turris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...