L'Equipe anunţă că negocierile lui Le Tallec au picat şi atacantul se întoarce la Astra
02.01.2018, 14:20Unul dintre cei mai titraţi jucători din Liga 1, Anthony Le Tallec, va fi prezent până la urmă la reunirea Astrei Giurgiu, programată pentru 5 ianuarie 2018. Francezul de 33 de ani a negociat, conform cunoscutului ziar L'Equipe, cu formaţia franceză de liga secundă Orleans, dar în cele din urmă a preferat să rămână la Giurgiu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul jucător al lui Liverpool a venit în vară la Astra, după ce în ultimele două sezoane a evoluat pentru grecii de la Atromitos. În campionatul elen a jucat 68 de partide şi a marcat 14 goluri. La Astra a adunat 24 de prezenţe. Le Tallec recunoscuse pe twitter că se gândeşte la posibilitatea de a rămâne acasă, în Franţa.
Atacantul francez are un CV impresionat după ce în carieră a câştigat un trofeu în UEFA Champions League, a ieşit campion mondial cu echipa ţării sale la nivelul U17 şi a obţinut o Cupă a Franţei.
În 2002, Liverpool a plătit 2,5 milioane de euro lui Le Havre pentru Anthonny, dar apoi l-a împrumutat la mai multe echipe de-a lungul a şase ani, până în 2008. Atunci l-a vândut cu 1,5 milioane de euro clubului Le Mans, care îl ceda, la rândul său, doi ani mai târziu cu 3 milioane de euro, lui Auxerre.
Alte echipe pentru care Antonny Le Tallec a mai jucat în carieră: St. Etienne, Sunderland, Sochaux, Valenciennes şi Le Mans.
Motivul pentru care tratativele cu Orleans au picat sunt de natură financiară. Astra nu voia să renunţe gratis la fotbalistul cu care are contract până în vara lui 2019 şi căruia îi plăteşte cel mai mare salariu, 9.000 de euro pe lună.
Etichete: anthony le tallec , le talec plecare , le tallec astra , le tallec liverpool , salariu le tallec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...