Leo Strizu a prefațat ”finala” Farul - FCSB! Fostul antrenor al roș-albaștrilor a spus ce va face diferența
articol scris de Digi Sport17.05.2023, 13:34
Farul Constanța va juca în compania celor de la FCSB în etapa a noua din play-off-ul SuperLigii României.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- Meciul, considerat ”finala” campionatului, se joacă duminică, de la 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Leo Strizu, înainte de Farul - FCSB: ”Acolo au variante, spre deosebire de Hagi!”
În opinia fostului antrenor din acte de la FCSB, roș-albaștrii pornesc cu prima șansă în meciul de la Ovidiu. Strizu crede că absența lui Denis Alibec și cea a lui Ionuț Larie vor conta foarte mult în economia jocului.
Mai mult, Leo Strizu este de părere că situația din defensivă a FCSB-ului este mult mai bună, iar cuplul Joyskim Dawa - Joonas Tamm a început să se sudeze.
În opinia lui Strizu, FCSB stă mai bine decât Farul și la capitolul valorii individuale a jucătorilor, iar fostul antrenor al roș-albaștrilor l-a evidențiat pe Florinel Coman.
”Dacă ar fi să analizez, aș da un plus FCSB-ului, mai ales în atac, pentru că lipsa lui Alibec contează foarte mult. Am jucat atacant, îl înțeleg, un jucător care e mai mult decât matur, dar căruia îi lipsește ceva. Jucătorii tineri s-au adunat în jurul lui și el are un merit și când joacă prost. Gestul lui îl înțeleg.
Aș analiza și departamentul de apărare. La FCSB, de la etapă la etapă, s-a sudat acel cuplu de fundași, Tamm și Dawa. Acolo au variante, spre deosebire de Hagi. Fără
Larie, le va fi greu celor de la Farul.
Cel mai echilibrat e la mijlocul terenului. Contează foarte mult cine înțelege acest meci. Și FCSB, și Farul au jucători care pot rezolva meciul individual. Chiar dacă Farul are anumite trasee bine făcute, Steaua (n.red. FCSB) compensează prin individualitate.
Coman a fost întotdeauna un jucător bun. Este un jucător complet, căruia îi plac și rezolvă duelurile unu la unu”, a spus Leo Strizu pentru Fanatik.
Înaintea partidei de la Ovidiu, constănțenii sunt lideri în play-off, cu 47 de puncte, la doar o lungime în fața roș-albaștrilor.
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii României
Etichete: titlu , farul , fcsb , leo strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...