Leo Grozavu nu mai vrea să fie "Mister X". "Avem obligația să spargem gheața!"
25.02.2021, 14:27Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Leo Grozavu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea partidei cu FC Hermannstadt, că formaţia sa are obligaţia să câştige şi să spargă gheaţa după seria lungă de rezultate de egalitate.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Vom juca în condiţii speciale. Vremea se anunţă ploioasă, iar terenul mai mult ca sigur că nu se va prezenta în cele mai bune condiţii pentru că echipa gazdă (n.r. - Gaz Metan Mediaş) va juca acasă.
FC Hermannstadt este o echipă care are nevoie de puncte, o echipă matură, robustă, cu jucători cu experienţă. Antrenorul lor a venit de puţin timp, dar în joc echipa a arătat o creştere în joc. Aşa că va fi o partidă dificilă. Noi avem obligaţia să câştigăm, să spargem gheaţa după seria asta foarte lungă de egaluri", a afirmat Leo Grozavu.
- 6 remize a înregistrat Sepsi în ultimele partide
Leo Grozavu: "Alte echipe care au avut pierderi mai mici ca noi au suferit înfrângeri drastice"
"Nu mă îngrijorează rezultatele din ultimul timp. Lumea uită, dar noi suntem echipa care am suferit cel mai mult din cauza acestui coronavirus. Şi în aceste condiţii era foarte, foarte greu să sperăm la mai mult. Alte echipe care au avut pierderi mai mici ca noi au suferit înfrângeri drastice. Noi cu tot lotul bolnav am menţinut totuşi o stare de echilibru şi după 23 de etape am fost învinşi doar de 3 ori.
Ceea ce contează la moral. Acum suntem pe locul 4... nu vreau să ne lăudăm, dar nu e uşor să te menţii de prin etapa a 7-a sau a 8-a pe această poziţie. Noi ne dorim ca la final să fim tot pe poziţia asta şi chiar mai sus", a explicat Grozavu.
Hermannstadt - Sepsi, dumincă, ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1
Fotbalistul bulgar al formaţiei covăsnene, Radoslav Dimitrov, a declarat la rândul său: "Este o partidă grea, Hermannstadt are o echipă bună. Dar eu spun că suntem pregătiţi să luăm cele trei puncte pentru că avem o echipă mai valoroasă. Ei au bătut pe FCSB acum două etape, aşa că mă aştept la un meci dificil. Am ieşit din izolare săptămâna trecută şi eu spun că acum suntem mult mai bine din punct de vedere fizic. Sper ca după şase egaluri să luăm duminică cele trei puncte".
Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântul Gheorghe întâlneşte, duminică, de la ora 18:00, în deplasare, formaţia FC Hermannstadt, într-o partidă contând pentru etapa a 25-a a Ligii I.
Meciul e transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
Agerpres
Etichete: sepsi , leo grozavu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...