”Le faci injecții cu ser de fotbal?” Secretul lui Gică Hagi, dezvăluit de Gigi Becali. Ce i-a transmis ”Regele”
27.05.2019, 16:38Gigi Becali continuă să fie impresionat de modul în care antrenează Gică Hagi. Finanțatorul FCSB susține că a purtat o discuție cu managerul de la Viitorul, iar acesta i-a dezvăluit secretul său în materie de fotbal.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Becali își îndeamnă viitorul antrenor să copieze stilul ”Regelui”. Hagi susține că secretul echipei sale este faptul că face antrenamente zilnice cu mingea.
”Am vorbit cu Gică Hagi la o nuntă. I-am zis: ”Băi Gică, ce le faci jucătorilor? Ai o injecție cu ser de fotbal? Le injectezi fotbal în cap? Că vreau și eu să cumpăr injecția aia”. Mi-a zis: ”Băi, Gigi, jucătorii mei fac două antrenamente pe zi. Fac antrenamente cu mingea de două ori pe zi. Asta e secretul”.
Eu, dacă eram antrenor, mă duceam la Hagi. Ce să caut eu la Mourinho? Îl am pe Hagi, care din nimic face bici. Îl copiez și gata. Eu, când le spuneam antrenorilor să facă antrenamente cu mingea ziceau: ”Ce-i aia? Trebuie antrenamente de forță, că jucătorii nu au forță” ”, a declarat Gigi Becali, la Pro X.
Gigi Becali, impresionat de Gică Hagi! Acum 12 ani îl făcea praf
”Nu cred în calitățile lui de antrenor”, spunea Gigi Becali, pe vremea când Gică Hagi antrena Steaua. Acum, la aproape 12 ani distanță, finanțatorul FCSB îl ridică în slăvi pe nașul său. Patronul roș-albaștrilor a rămas impresionat de calitățile de antrenor ale ”Regelui”.
Becali îl consideră pe Hagi ”cel mai bun antrenor de la noi” și-l laudă pe acesta pentru ceea ce a reușit să facă la Viitorul, deși vinde jucătri pe bandă rulantă.
”După părerea mea, fără să subestimez pe nimeni, singurul antrenor mare de la noi, în acest moment, este Hagi. Echipa lui joacă fotbal. Îi pune el acolo și joacă paca-paca.
Cum face el, cum nu face, îi pune pe copiii ăia și joacă fotbal. Hagi vinde jucători și văd că tot joacă”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport, în urmă cu aproape două luni.
La 10 ani după ce a înființat Academia de fotbal Gheorghe Hagi, ”Regele” a reușit să câștige Cupa României, iar în urmă cu câțiva ani a cucerit titlul.
Etichete: gica hagi , gigi becali , viitorul , becali hagi , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...