Video Exclusiv "Le-am făcut notificare. Dacă nu plătesc, depunctare și pierd licența!" Dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo
articol scris de Digi Sport22.11.2020, 14:11
Valentin Lazăr (31 de ani), fostul jucător al lui Dinamo, ajuns în această toamnă în Qatar, la Al Shahania, a vorbit despre banii pe care îi mai are de primit de la formația din "Ștefan cel Mare".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul spune că a trimis deja o notificare către club privind salariile restante și așteaptă un răspuns de la Dinamo în zilele următoare. Lazăr se așteaptă ca fosta sa echipă să fie depunctată și chiar să piardă licența dacă nu își respectă promisiunile.
"Le-am făcut notificare. Dacă nu plătesc, depunctare și pierd licența". Dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo
"Nu luam eu 30.000 de euro pe lună, atât iau jucătorii titrați. Românii vor lua salarii modeste. Astea sunt principiile. A fost o negociere subțire din partea lor, eu am refuzat, pentru că mi-am dorit până la 1 septembrie să mă aștepte, dar n-au revenit cu o altă ofertă oficială. Mă înțelesesem cu o altă echipă din România în cazul în care nu găseam altceva.
Mie îmi place foarte mult în Qatar. Dacă ai evoluții bune, e mult mai ușor să sari la un salariu mai mare, iar motivul principal este reprezentat de soția și fata mea, lor le place mult mai mult aici.
Dacă oamenii care conduc clubul ăla nu sunt în stare să fac lucrurile promise, e gravă situația. Și euam avut probleme mari la Dinamo. Ne-am salvat cu coronavirus, cu cantonamente. Acum, dacă nici cu salariile astea... au un plus de valoare mult mai mare, dar sunt în aceeași situație", a spus Lazăr, la Digi Sport Matinal.
Valentin Lazăr: "Puljic e dezamăgit. Majoritatea mă sună și mă întreabă dacă am luat banii, pentru că ei se judecă"
Lazăr spune că ține legătura cu Ante Puljic, fundașul lui Dinamo, care este dezamăgit de situația în care a ajuns clubul cu noua conducere.
"Cu Paul Anton am vorbit înainte să semneze, au fost ceva întrebări din zona Goflului pentru el. Cu Puljic vorbesc în fiecare săptămână, îl simt că e dezamăgit, a crezut că se vor rezolva problemele astea când a venit noua conducere. În continuare le au și cred că au mai mult de 3 luni de restanțe. Majoritatea mă sună și mă întreabă dacă am luat banii, pentru că ei se judecă. Eu le-am făcut o notificare, au 10 zile să-mi spună ce se va întâmpla cu suma de bani. Aștept un răspuns.
La sfârșitul lunii, cred că vor fi depunctați dacă nu plătesc și nu vor lua licența. Eu încă nu i-am dat la comisii, le-am făcut o notificare în baza licenței. Eu și Dănciulescu cred că suntem sigurii care nu au făcut proces.
Dacă spaniolii vor accepta să cedeze clubul, suporterii vor găsi oameni de calitate, mult mai buni decât cei de acum. Toți jucătorii vor pleca, nu vor juca un an de zile fără bani, se vor judeca și vor pleca. Vor reveni la condițiile de dinainte, cu salarii de 5.000-6.000 de euro pe lună, revenim la perioada insolvenței cu domnul Negoiță", a mai spus Lazăr.
VIDEO Valentin Lazăr, la Digi Sport Matinal
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...