Lazăr trăieşte la Dinamo din investiţia făcută în Qatar. Câţi bani îi vin lună de lună
08.04.2020, 15:03Valentin Lazăr, 30 de ani, s-a întors la Dinamo după trei ani în care a jucat în Golf şi în Turcia. Din păcate pentru el, prinde o perioadă chiar mai proastă decât atunci când a plecat. Dar Lazăr spune că nu a venit pentru bani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deşi pare greu de crezut, "câinii roşii" au regresat an de an, iar sezonul actual este al treilea când nu prind play-off-ul.
Vali Lazăr ia 3.000 de euro pe lună de pe urma unui apartament din Qatar
Venit pe un salariu mic faţă de cum se învăţase, acum Lazăr a fost băgat şi în şomaj tehnic. Marele său noroc este că ia circa 3.000 de euro pe lună din Qatar, acolo unde are un apartament pe care l-a închiriat.
„Să fiu sincer, am investit într-o singură chestie: un apartament luat chiar în Qatar, pentru că pe viitor îmi doresc să merg foarte multe luni pe an acolo, pentru că îmi place extraordinar de mult ce se întâmplă în țara aceea.
Mi-am luat un apartament care îmi generează un venit, din momentul în care am plecat de acolo, cu care pot să stau liniștit în fiecare lună. Iau mai mult decât câștigă 5-7 jucători salariu la Dinamo pe lună, vreo trei mii de euro”, a dezvăluit Vali Lazăr, la ProSport.
De ce Vali Lazăr nu-şi face griji financiare
"Am fost plecat 3 ani în două ţări în care e greu de stat, nu e ca în România. Partea financiară mi-am rezolvat-o încă din Qatar, sunt liniştit cu ceea ce am realizat. Probleme cu banii au fost şi în Qatar şi în Turcia, m-am luptat puţin cu ei să-mi recuperez ceva bani.
Din plăcere am venit la Dinamo, din plăcerea de a juca fotbal, din plăcerea de a fi alături de prietenii şi familia mea aici.
Am câştigat la FIFA restanţele salariale (n.r. de la Al Kharaitiyat), mai e decizia TAS, dar peste câteva luni voi încasa banii. Avocaţii lor nu erau foarte deştepti, clauza prin care au reziliat era nulă, deci voi avea câştig de cauză", a declarat, la întoarcerea la Dinamo, Vali Lazăr.
Etichete: vali lazăr , coronavirus , covid-19 , somaj dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...