Lazăr şi-a găsit echipă şi va pleca de la Dinamo! Va fi coleg cu Ciprian Deac
09.06.2015, 23:28Valentin Lazăr o va părăsi pe Dinamo în această vară! Căzut în dizgraţia lui Mircea Rednic, fostul căpitan din "Ştefan cel Mare" şi-a găsit echipă în străinătate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform sportnews.ro, mijlocaşul de 25 de ani s-a înţeles cu FK Aktobe, fosta adversară a Stelei din preliminariile UEFA Champions League, club cu care a semnat recent şi Ciprian Deac, fostul jucător de la CFR Cluj.
Conform sursei citate, oficialii bucureşteni au refuzat o ofertă de un milion de euro pentru Lazăr, venită în această iarnă de la patronul Astrei, Ioan Niculae, dar au ajuns să îl vândă la Aktobe pentru 500.000 de euro plus TVA.
Sezonul trecut, dinamoviştii au spus pas unei oferte de 700.000 de euro pentru jucător venită din partea lui Werder Bremen.
4 goluri a marcat Lazăr pentru Dinamo în cele 30 de apariții din sezonul trecut
880.000 de euro este cota din acest moment a lui Lazăr, potrivit celor de la transfermarkt.de
La prima întâlnire după finalul campionatului, Rednic i-a chemat pe jucători la Săftica. A fost o şedinţă în care antrenorul lui Dinamo a anunţat mai mulţi jucători că sunt liberi să-şi caute o altă echipă.
Pe lângă Lazăr, portarul Traian Marc, Marian Cristescu şi Nicolae Grigore nu mai fac parte din planurile de viitor ale "câinilor roşii". Ionel Dănciulescu a confirmat plecările la Digi Sport Special şi a regretat în special despărţirea de Lazăr.
"A avut o cădere spre finalul campionatului. A avut şi câteva nemulţumiri. E şi dorinţa lui de a încerca o nouă experienţă la o altă echipă", a declarat fostul golgheter din "Ştefan cel Mare".
Etichete: dinamo , valentin lazar , lazar dinamo , transfer lazar , lazar aktobe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...