Laurențiu Reghecampf a depus actele pentru divorțul de Anamaria Prodan: "Dumnezeu va decide drumul fiecăruia"
articol scris de Digi Sport11.10.2021, 07:30
Laurențiu Reghecampf a luat o decizie capitală în viața sa. Antrenorul de la Universitatea Craiova a depus actele pentru a divorța de Anamaria Prodan.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Laurențiu Reghecampf a depus documentele pentru divorțul de Anamaria Prodan
"Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine.
Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.
Laurențiu Reghecampf: "Personal, am depus actele de divorț"
Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media.
Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.
Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia!", a spus Laurențiu Reghecampf, potrivit Cancan.
Laurențiu Reghecampf (46 de ani) și Anamaria Prodan (48 de ani) erau căsătoriți de 15 ani, iar la jumătatea lunii iulie, antrenorul a recunoscut că intenționează să divorțeze. Reghecampf și Anamaria Prodan au împreună un copil.
Etichete: laurentiu reghecampf , anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...