"Lato" pleacă în iarnă! Steaua nu-i oferă prelungirea, dar nici nu vrea să-l piardă gratis
29.09.2014, 14:57Latovlevici va intra din iarnă în ultimile șase luni de contract, iar oficialii Stelei vor să-l vândă pentru a nu se repeta ”cazul Tătărușanu”, care a plecat liber de contract.
Steaua se află pe primul loc în campionat și în cărți pentru o calificare în primăvara europeană a Europa League, dar oficialii din Ghencea îşi fac deja planuri și pentru sezonul viitor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mai mulți jucători de la Steaua se află în ultimul an de contract iar șefii roș-albaștrilor vor începe cât de curând negocierile cu aceștia pentru semnarea unor noi angajamente.
Sânmărtean, Szukala, Arlauskis, Prepeliță și Latovlevici sunt în această situație, la fel ca și Rusescu și Papp, cărora la vară le vor expira împrumuturile, dar Steaua are opțiune de cumpărare.
O situație specială este cea a lui Iasmin Latovlevici. În vârstă de 28 de ani, fundașul stânga, care este la Steaua din 2010, are șanse foarte mici de a mai îmbrăca tricoul roș-albastru de la 1 ianuarie 2015. Jucătorul nu mai vrea să continue la Steaua, idee cu care sunt de acord și oficialii clubului. Surse apropiate internaționalului susțin chiar că ar exista deja o convenție între părți privind această iminentă despărțire.
Steaua va juca joi, 2 octombrie, la Kiev al doilea meci din Grupa J a UEFA Europa League. Dinamo Kiev - Steaua va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 20:00, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Cele mai importante faze VIDEO vor fi redate în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
În plus, șefii campionilor vor să se aleagă cu o sumă de bani de pe urma acestei despărțiri, se vorbește de un milion de euro, pentru a nu mai trăi încă o dată ”cazul Tărărușanu”, plecat liber de contract la Fiorentina.
Latovlevici, care nu are nicio ofertă în acest moment, va fi în continuare utilizat pe flancul stâng, dar Costel Gâlcă va miza tot mai mult, în anumite partide, și pe Alin Toșca, așa cum s-a întâmplat și la meciul cu Astra, scor 0-0 (DETALII AICI și VIDEO).
Conducătorii Stelei au înțeles că Latovlevici nu mai poate crește în joc și că are nevoie de o schimbare, mai ales că în ultima vreme s-a remarcat mai mult prin greșeli decât prin realizări sportive.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Totuși, la Kiev, în al doilea meci al Stelei din Grupa J a UEFA Europa League, contra celor de la Dinamo, tehnicianul campionilor va începe titular cu Latovlevici, în timp ce Toșca va fi trecut pe banca de rezervă.
Despre plecarea lui ”Lato” s-a vorbit și în vară. El primise o hârtie conform căreia se putea transfera la orice echipă contra sumei de 1 milion de euro.
Impresarul lui Latovlevici, Florin Iacob, a sperat în pauza de vară ca jucătorul să ajungă în Anglia.
"Eu sper că, până la finalul perioadei de transferuri, un club din Anglia să vină cu o ofertă concretă pentru Latovlevici. E vorba de prima ligă engleză. Ar putea să mai apară oferte şi din Championship, dar acum e vorba de o ofertă din Premier League. Nu pot să vă spun numele clubului, e o dorinţă a englezilor", a declarat Florin Iacob.
Dinamo Zagreb şi Vitesse Arnhem sunt însă două nume concrete de echipe care s-au interesat de Latovlevici. Croații păreau cel mai aproape de a realiza transferul, dar prestația slabă de la Sofia, a fundașului stânga, din returul cu Ludogorets i-a făcut pe aceștia să se răzgândească (DETALII AICI și VIDEO).
28 de ani are Latovlevici
1 milion de euro vrea Steaua în schimbul fundaşului
4 ani are Latovlevici de când a ajuns la Steaua
400.000 de euro a plătit Steaua lui Poli Timişoara în iunie 2010 pentru Latovlevici
Etichete: steaua , iasmin latovlevici , latovlevici steaua , latovlevici oferte , latovlevici contract steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...