Laszlo Dioszegi l-a sunat pe Gigi Becali înainte de Sepsi - FCSB. Ce i-a explicat milionarului din Pipera
articol scris de Digi Sport04.04.2023, 13:13
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a dezvăluit că a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Gigi Becali, omologul său de la FCSB, înaintea partidei de la Sfântu Gheorghe.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luni seară, FCSB s-a impus cu 2-1, în etapa a doua din play-off-ul Super Ligii.
Laszlo Dioszegi l-a sunat pe Gigi Becali înainte de Sepsi - FCSB. Ce i-a explicat milionarului din Pipera
Sepsi a prins, in extremis, ultimul loc din play-off-ul Ligii 1, după ce a învins-o cu 4-0 pe U Craiova 1948, în celebrul meci rejucat din cauza scandărilor xenofobe.
”Am vorbit cu el personal la telefon și i-am explicat să Sepsi nu va fi vreodată cu o echipă (n.r. - nu va face alianțe). Suntem cu noi înșine și vrem să câștigăm orice meci, cu CFR, cu FCSB, cu Rapid, cu oricare”, a spus Dioszegi pentru gsp.ro.
Întrebat despre alianțele care ar putea avea loc în finalul de sezon, Gigi Becali a spus, zilele trecute, că nu crede în "prietenia" covăsnenilor cu CFR Cluj, așa cum s-a zvonit de-a lungul anilor.
Mai mult patronul celor de la FCSB era sigur că va trece fără drept de apel de Sepsi în cele două meciuri din play-off.
"Dioszegi, patronul, e un om cuminte, liniștit, la locul lui. Iar ei nu fac blaturi cu CFR. Alții mai 'țaca-paca', dar ei nu fac. Ungurii sunt serioși. Alții mai fac mizerii, dar maghiarii de aici sunt oameni cuminți. Nu le dau calde, pentru că oricum o să-i spulber!”, a declarat Gigi Becali.
VIDEO cu rezumatul partidei Sepsi - FCSB 1-2
Laszlo Dioszegi a anunțat cine va fi antrenor la Sepsi în sezonul viitor
Patronul formației covăsnene, Laszlo Dioszegi, a mai spus, în direct la Digi Sport, că tehnicianul grupării, Cristiano Bergodi, va mai fi antrenorul echipei cel puțin un sezon.
Momentan, înțelegerea italianului cu Sepsi expiră la finalul sezonului actual, dar omul cu banii de la trupa din Sfântu Gheorghe nu-și face probleme.
"O să fie antrenorul echipei noastre și în sezonul viitor. Eu cred că nu vor exista probleme să ne înțelegem la vară pentru a prelungi contractul cu domnul Cristiano Bergodi.
Continuăm cu el și din vară", a spus Dioszegi, într-un interviu exclusiv pentru Digi Sport, înainte de meciul dintre Sepsi și FCSB.
Discuțiile cu privire la viitorul antrenorului s-au purtat destul de intens, mai ales când părea că Sepsi poate rata accesul în play-off. Dar, în cele din urmă, covăsnenii și-au îndeplinit obiectivul.
Cristiano Bergodi a pregătit mai multe formații din Liga 1
Bergodi a ajuns la trupa covăsneană în luna octombrie a anului 2021, iar de atunci a reușit să strângă o medie de 1.72 de puncte per meci.
În România, italianul le-a mai pregătit pe Universitatea Craiova, FCSB, Rapid, FC Național, Poli Iași, CFR Cluj și ASA Târgu Mureș.
Etichete: gigi becali , cristiano bergodi , laszlo dioszegi , antrenor sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...