Laszlo Balint a confirmat primul transfer al Universității Craiova din această vară: "Negocierile nu au fost ușoare"
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 07:56
Laszlo Balint (43 de ani) a preluat-o pe Universitatea Craiova în această vară, iar tehnicianul încearcă să își formeze lotul cu care oltenii să atace noua stagiune.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Laszlo Balint a confirmat primul transfer al Universității Craiova din această vară: "Negocierile nu au fost ușoare"
La finalul primului amical din Austria, încheiat cu scorul de 4-1 împotriva celor de la Arminia Bielefeld, Laszlo Balint a confirmat transferul fundașului Raul Silva, ultima dată la Estoril, în Portugalia. Antrenorul oltenilor a spus că tratativele nu au fost unele deloc ușoare și speră ca fotbalistul să intre cât mai repede în ritmul echipei.
"Avem nevoie de întăriri în zona respectivă (n.r. postul de fundaș central). Este un jucător pe care clubul l-a dorit de mai multă vreme și au existat discuții de mai mult timp. Negocierile nu au fost deloc ușoare, dar totul este bine când se termină cu bine.
Sperăm să intre cât se poate de repede, pentru că nu poate intra la nivelul echipei. Sper ca la ora primului meci oficial să fie apt din toate punctele de vedere. Este un jucător cu o calitate foarte bună, care evoluează pe un post unde noi aveam nevoie de întăriri”, a declarat Laszlo Balint.
Ce a spus Laszlo Balint despre jocul Universitatea Craiova - Arminia Bielefeld 4-1
Universitatea Craiova a început cu dreptul sub comanda noului tehnician, iar prestația jucătorilor a fost pe placul lui Laszlo Balint. Tehnicianul a ținut să laude atitudinea oltenilor și de faptul că aceștia au pus în practică mai multe principii exersate la antrenamente.
"Un test reușit, mă bucur pentru reacția băieților. Volumul de muncă a fost destul de mare în primele două săptămâni, iar starea de oboseală s-a resimțit. În testul de astăzi am găsit foarte multe lucruri pe care le-am făcut la antrenamente. Vrem să aducem niște principii ușor schimbate de cele din sezonul trecut, dar acest proces necesită timp.
Reacția băieților a fost foarte bună, iar jocul de astăzi a fost destul de consistent în foarte multe momente. Nu ne lăsăm entuziasmați de rezultat, mă bucur de interpretarea și atitudinea băieților, pentru că de aici trebuie să plecăm. Îmi doresc să aibă foame de performanță și pentru asta este important fiecare antrenament sau meci amical”, a mai spus antrenorul oltenilor.
Etichete: transferuri craiova , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...