Exclusiv Lacina Traore, gata pentru Dan Petrescu! Când îl poate folosi ”Bursucul” pe ivorian
30.08.2019, 20:58Bogdan Mara, directorul sportiv al lui CFR Cluj, a confirmat că Lacina Traore (29 de ani) face parte din lotul care va face deplasarea la Giurgiu, pentru meciul ardelenilor cu Astra, programat mâine, sâmbătă, 31 august 2019, de la ora 21:00!
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ivorianul poate debuta în Liga 1 după o absență de șapte ani și jumătate. Traore a jucat în România, la CFR, timp de două sezoane și jumătate, perioadă în care a adunat 63 de partide, a marcat 19 goluri și a oferit șase pase decisive.
Traore a câștigat singurele trofee din palmaresul său la clubul din Gruia: titlul în sezonul 2009-2010, Cupa României în 2008-2009 și 2009-2010 și Supercupa României în 2009 și 2010.
Cum l-a convins Lacina Traore pe Dan Petrescu să îl ia înapoi la CFR Cluj
CFR l-a repatriat pe Lacina Traore. Dan Petrescu a dezvăluit cum a ajuns atacantul la campioana României. Tehnicianul clujenilor consideră că poate face din vârful ivorian unul dintre cei mai buni din țară.
”Mi-a zis: ”Tati, dacă nu mă mai ajuți nici tu, cine mă mai ajută?” Are salariu foarte mic. Îmi plac jucătorii ăștia cărora le e foame și care mai vor ceva de la viață. E un băiat de grup, dar trebuie să și poată.
Pe Traore l-am adus pentru că le face concurență atacanților. Traore are calități, acum trebuie să i le pun în valoare”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
Dan Petrescu are încredere în Lacina Traore
Totuși, Petrescu are încredere în calitățile atacantului de 29 de ani. Acesta consideră că-l poate readuce la nivelul pe care l-a avut în trecut, cu o condiție - să nu se mai accidenteze.
”Abia aștept să-l antrenez și pe Traore, că nu l-am antrenat deloc. Dacă voi avea timp la dispoziție și Traore nu se va accidenta, va fi în primii 3 atacanți din România. Nici eu nu fac miracole. Dacă prinde pregătirea de iarnă cu mine și nu se va accidenta între timp, am mare încredere.
A făcut pauze mari în carieră, nici nu mai are 19-20 de ani. Eu n-am insistat să vină, el a insistat”, a mai spus Petrescu.
Etichete: cfr cluj , lacina traore , bogdan mara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...