Lăcătuş, aproape să revină în fotbalul românesc! Unde a fost surprins astăzi
05.12.2016, 18:16Comisia Tehnică a FRF ar putea să aibă în foarte scurt timp un nou nume mare: Marius Lăcătuş. "Fiara" a fost astăzi la sediul Federaţiei pentru a discuta pe marginea unei viitoare posibile colaborări.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Departe de meseria de antrenor din 2014, când s-a despărţit de Poli Iaşi, Lăcătuş a rămas doar un fin observator al fenomenului fotbal, petrecându-şi aproape în totalitate timpul în Spania.
Dar dorul de "sportul rege" şi de gazon au început să pună uşor-uşor stăpânire pe el, astfel că propunerea făcută de conducătorii Federaţiei a venit la momentul oportun.
Comisia Tehnică a FRF era formată până de curând din 9 membri, însă Ţicleanu, Iordănescu şi Zorislav Kovac au renunţat în ultima perioadă la funcţii, preferând alte proiecte. Ca atare, boardul Federaţiei s-a gândit să îl coopteze pe Lăcătuş în echipă, iar cele două părţi s-au întâlnit pentru a discuta despre termenii unei viitoare colaborări.
De menţionat că venirea lui Lăcătuş ar reprezenta o lovitură de imagine, dar şi o mică bătălie câştigată pentru Burleanu. Prunea, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai preşedintelui Federaţiei, este unul dintre cei mai buni prieteni ai simbolului Stelei.
Prezent în urmă cu aproape două săptămâni la Digi Sport Matinal, fostul mare internaţional al Stelei şi Fiorentinei a admis că e tentat să se implice într-un nou proiect, dezvăluind că eventuala posibilitate ca CSA să îşi facă echipă de fotbal îi surâde.
Etichete: lacatus , lacatus steaua , steaua lacatus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...