"La revedere, gata!". Gigi Becali a renunțat definitiv la transferul unui fotbalist la FCSB
articol scris de Digi Sport21.08.2023, 09:34
Gigi Becali a realizat patru mutări în această vară și i-a adus pe Alexandru Băluță, Siyabonga Ngezana, Damjan Djokovic și Vlad Chiricheș la FCSB.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
"La revedere, gata!". Gigi Becali a renunțat definitiv la transferul unui fotbalist la FCSB
Pe lista FCSB-ului s-a aflat în această vară și Marius Ștefănescu, unul dintre cei mai buni jucători de la Sepsi din ultimele sezoane. În cele din urmă, mijlocașul nu va fi cumpărat de Gigi Becali, chiar dacă afaceristul din Pipera a recunoscut în trecut că jucătorul este unul pe placul său.
"Ce Ștefănescu, mă? Ce treabă am eu cu Ștefănescu? Ăia îl mai dau pe Ștefănescu, sunt proști? Sunt calificați și îl dau? Pentru ce? Ștefănescu, la revedere, gata! Nu îmi mai trebuie niciun jucător, pentru ce să mai iau? În campionat nu e problemă, dar treaba e ce facem ca jucătorii să asculte de antrenori, că nici de mine nu o mai fac", a declarat Gigi Becali, la Palat.
VIDEO cu declarațiile lui Gigi Becali
Sepsi i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu
Motivul? În cazul unui transfer al lui Ștefănescu, Sepsi va trebui să îi plătească jumătate din sumă celor de la Viitorul Cluj, clubul care l-a format pe fotbalist. În aceste condiții, Sepsi vrea să rămână în cont cu cel puțin 800 de mii de euro după plata ”datoriei” către Viitorul Cluj. Așadar, suma de transfer se ridică la 1.6 milioane de euro.
Totuși, Atilla Hadnagy, oficialul covăsnenilor, a declarat că negociază cu cei de la Viitorul Cluj pentru a micșora procentul pe care ar urma să îl încaseze în urma unui eventual transfer până la 20-30 la sută, lucru greu de acceptat de către clubul din Cluj.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Marius Ștefănescu, potrivit transfermarkt.com.
”Am discutat cu FCSB acum o săptămână, înainte de returul cu bulgarii. A fost sunat patronul, a rămas că discută a doua zi, dar apoi nu cred că s-a mai discutat nimic concret. Sincer, eu zic că sunt șanse minime să mai plece în vara asta Ștefănescu, poate la iarnă.
Nu am primit suma pe care o vrem și atunci nu merită. Suma nu e 1.5 milioane de euro, dar nici 500.000 – 600.000 de euro, pentru că jumătate trebuie să dăm către Viitorul Cluj, echipa care l-a format. Asta e problema! Altfel, nu era problemă.
Eu zic că un milion e ok, dar să ne înțelegem cu Viitorul Cluj pentru un procent mai mic, undeva la 200.000 de euro. Trebuie să negociem, nu putem să dăm 50 la sută din suma de transfer. Nu mi se pare normal să dăm 50 la sută, la noi s-a făcut fotbalist, noi l-am format. Normal ar fi să dăm 200.000 - 300.000. Am discutat cu cei de la Viitorul Cluj, dar nu vor să lase.
Nu putem să-l lăsăm pe Marius pentru 400.000 – 500.000 de euro să plece, valorează mai mult. E un jucător bun, eu zic că dacă obținem net, să zic așa, 700.000 - 800.000 de euro, atunci e bine”, a declarat Attila Hadnagy, conform Sport.ro.
Etichete: transfer , sepsi , gigi becali , superliga , fcsb , marius ștefănescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autorizarea acordată Kievului de către Washington pentru ca Ucraina să utilizeze rachete americane...