"L-aș lua mâine". Fotbalistul care l-a impresionat pe Mihai Pintilii
articol scris de Digi Sport22.03.2023, 20:43
Mihai Pintilii (38 de ani) a rămas responsabil cu activitatea de la FCSB, iar antrenorul a dezvăluit ce fotbalist ar vrea să aibă sub comanda sa și din sezonul următor.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Deian Sorescu l-a convins pe Mihai Pintilii
Deian Sorescu (25 de ani) a reprezentat lovitura dată de FCSB pe piața transferurilor din această iarnă, iar fotbalistul va juca sub formă de împrumut până la finalul sezonului. Pentru o mutare definitivă, Gigi Becali trebuie să plătească 850.000 de euro, însă afaceristul nu este decis, cel puțin în momentul de față, să-l cumpere pe fostul căpitan al lui Dinamo.
Cu toate acestea, Mihai Pintilii s-a declarat mulțumit de Deian Sorescu și a recunoscut că l-ar transfera definitiv pe fotbalist, însă decizia finală îi aparține lui Gigi Becali.
"În primul rând, eu nu am acei bani (n.r. râde), 850.000 de euro. Nu ține de mine. Dacă ar fi după mine, l-aș lua mâine. Sunt mulțumit de el. Ar fi și culmea să-i zici ceva. Este un băiat senzațional", a declarat Mihai Pintilii, la VictoryCup.
- 10 meciuri și un gol reprezintă cifrele lui Sorescu la FCSB
Gigi Becali s-a decis! Cum achită clauza pentru Deian Sorescu: ”Vrem în Liga Campionilor”
Deian Sorescu a ajuns la FCSB în ianuarie, sub formă de împrumut până la finalul sezonului actual. Roș-albaștrii le-au plătit atunci polonezilor de la Rakow 150.000 de euro în schimbul fotbalistului român, dar, dacă va fi păstrat și din vară, Gigi Becali va mai trebui să achite alți 850.000 de euro.
”Dacă o să fim în fața CFR-ului când se termină campionatul, o să achităm clauza de cumpărare pentru Sorescu. Pentru că apoi vrem Liga Campionilor. Dar nu se poate Liga Campionilor de pe locul 2...”, a spus Becali.
Etichete: liga 1 , pintilii , fcsb , sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...