L-a ”trădat” pe Hagi pentru ”un euro în plus”, dar acum i-a spus ”NU” tatălui său ca să se transfere la Farul
articol scris de Digi Sport12.06.2024, 08:30
Gică Hagi (59 de ani) pregătește mai multe transferuri spectaculoase în perioada de mercato din vară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Regele” e gata să-l repatrieze pe Alexi Pitu (22 de ani), jucător pe care l-a vândut la Bordeaux în 2023 cu două milioane de euro. De asemenea, Managerul Farului este aproape să bată palma cu alți doi fotbaliști ofensivi: Gabi Iancu (30 de ani) și George Merloi (24 de ani).
Mihai Bălașa, pe punctul de a fi transferat la Farul de Gică Hagi
Astfel, Hagi e pe punctul de a rezolva problemele din ofensivă și și-a îndreptat atenția către zona de apărare. Farul s-a înțeles cu Mihai Bălașa (29 de ani), fotbalist liber de contract din această vară, după despărțirea de Sepsi, notează gsp.ro. Nu este prima dată când fundașul central lucrează cu Gică Hagi.
Bălașa a fost crescut la Academia Hagi, iar în urmă cu doi ani și jumătate ”Regele” a bătut palma cu el pentru a-l repatria, însă jucătorul ”l-a trădat” și a semnat cu Sepsi, spre nemulțumirea fostului internațional.
”Aşa a fost şi cu Bălaşa. L-am dorit să vină, dar, din păcate, în ultima secundă, nu ştiu cum a facut Sepsi de l-a luat. Îl certau pe Budescu şi ei au facut la fel, că am înţeles că dau telefoane la jucători. Când sunt făcuţi la o echipă, mai dau telefoane alţii să pluseze. Asta e, ce să-i fac.
Cu Bălaşa, îmi pare rau că a fost un copil de-ai noștri dar, din păcate, a greşit. Mi-a dat cuvântul mie, iar Sepsi l-a sunat şi a plecat la Sepsi. Probabil i-o fi dat Mitrea telefon cum l-a sunat şi pe Larie. Noroc că Larie nu s-a dus.
Fiecare să îşi vadă de treaba lui, dar am fost forţat să zic, pentru că e pe faţă. E copilul de la mine, crescut, făcut, şi-a dat cuvântul, bătusem palma şi cu Craiova. S-au băgat ei şi au plusat, dar ştiţi cât? Un euro. Un euro mai mult, cred”, spunea Hagi în ianuarie 2022.
- Viitorul, Crotone, Roma, Trapani, FCSB și Universitatea Craiova sunt celelalte echipe din CV-ul lui Bălașa.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Bălașa, potrivit Transfermarkt.
- 8 selecții a adunat Bălașa la naționala României.
Mihai Bălașa a fost dorit și de Gloria Buzău, club la care tatăl său Cristian Bălașa a fost președinte doar câteva zile. Fostul fotbalist s-a despărțit de nou-promovată în cursul zilei de marți, 11 iunie.
Etichete: gica hagi , mihai balasa , transfer farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...