L-a băgat în ședință! Șucu vrea să-l dea afară, dar el cere 100.000 € ca să plece imediat. A luat 255.000 € în 5 luni
articol scris de Digi Sport14.05.2024, 23:13
Damjan Djokovic (34 de ani) este pe ”lista neagră” la Rapid, iar Dan Șucu, principalul acționar al clubului giuleștean, încearcă să-i rezilieze contractul scadent în vara anului 2025.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Djokovic vrea peste 100 de mii de euro ca să plece de la Rapid
Până să numească un nou antrenor, cei de la Rapid caută să se despartă de fotbaliștii care nu au dat randamentul scontat în acest sezon. Unul dintre ei este Djokovic, care a semnat cu bucureștenii în iarnă din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de FCSB.
- Un gol și un assist în 10 meciuri sunt cifrele lui Damjan Djokovic la Rapid.
Ajuns rezervă ”de lux”, mijlocașul croat ar fi dispus să plece din Giulești, dar în condițiile sale. Plătit cu 17.000 de euro lunar, Djokovic a cerut să-i se achite jumătate din contractul pe care-l are, adică 6 salarii (102.000 de euro), pentru a semna pe loc rezilierea, notează gsp.ro.
În aceste zile, părțile sunt în negocieri, însă, cel mai probabil, vor ajunge la un acord, iar fotbalistul se va despărți de Rapid cu buzunarele pline. Fără prea mult efort, jucătorul din Croația a încasat deja o avere în acest an: 255.000 de euro în 5 luni.
Pentru rezilia contractul cu FCSB în ianuarie, Gigi Becali i-a plătit 70.000 de euro, apoi Djokovic a încasat 100.000 de euro sub formă de bonus când a semnat cu Rapid și, dacă luăm în calcul și salariul lunar pe care l-a primit până acum la clubul de lângă Podul Grant, se ajunge la un sfert de milion de euro.
”Cu Djokovic ați făcut afacere bună... Djokovic... nu am făcut eu cu el. Au făcut ei (n.r.- cei de la Rapid) că l-au luat. Bă, voi mă întărâtați și fac păcate și imediat îmi dă Dumnezeu păcate și mă bate CFR Cluj”, zicea Gigi Becali în urmă cu câteva luni.
Etichete: damjan djokovic , dan sucu , contract djokovic rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...