Exclusiv Kone, tot mai aproape de Dinamo. Cât oferă roș-albii pentru atacantul Voluntariului
18.06.2016, 15:06Dinamo este foarte aproape de a da o lovitură importantă pe piața transferurilor! Roș-albii sunt aproape să-l aducă pe Hamed Kone, de la FC Voluntari, club unde fotbalistul ivorian a evoluat în sezonul trecut.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Din informațiile Digi Sport, Dinamo este gata să ofere 400.000 de euro în schimbul lui Kone. Ar fi cel mai scump transfer al roș-albilor, de când clubul a fost preluat de Ionuț Negoiță.
"Sunt discuții pentru Kone, este un jucător pe care îl dorim foarte mult. Este unul dintre cei mai buni fotbaliști din campionatul României, capabil oricând să scoată un om din joc. Suntem dispuși să facem și un efort financiar pentru a-l lua pe Kone", susțin surse din cadrul clubului Dinamo.
"Conducerea clubului FC Voluntari se află în discuții foarte avansate cu Dinamo pentru transferul jucătorului Hamed Kone la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare. Astfel sunt mari șanse ca fotbalistul ivorian să evolueze în sezonul viitor în tricoul alb-roșu", scrie site-ul oficial al Voluntariului, echipă care a reușit să rămână în Liga 1 după ce a câștigat barajul cu UTA.
În vârstă de 28 de ani, Hamed Kone, care a fost dorit de Dinamo și în iarnă, a bifat 30 de meciuri în sezonul trecut al Ligii 1 și a marcat de 5 ori pentru Voluntari.
"Acesta este obiectivul meu. Să primesc o ofertă de la o echipă mare și să mă transfer, în România sau în altă parte, nu contează", spunea Kone, la începutul acestui an, după dubla cu Steaua, scor 3-1.
VIDEO PRIMUL GOL AL LUI KONE
VIDEO AL DOILEA GOL ÎNSCRIS DE KONE
400.000 de euro este cota lui Kone, conform transfermarkt.de
2017 este anul în care expiră contractul atacantului cu Voluntari
28 de ani are Hamed Kone
Etichete: kone dinamo , kone voluntari , kone transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...