Jucătorul FCSB-ului care ”s-a dat lovit” la derby-ul cu Rapid nu e pe placul lui Pintilii și este pe picior de plecare
articol scris de Digi Sport17.11.2022, 08:44
Malcom Edjouma (26 de ani) a fost unul dintre cei mai folosiți jucători ai FCSB-ului în mandatul lui Nicolae Dică (42 de ani), însă mijlocașul francez nu este și pe placul lui Mihai Pintilii (38 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prestațiile lui Edjouma din startul sezonului l-au încântat pe patronul Gigi Becali, care a recunoscut că a avut și o ofertă din Ligue 1, de la Toulouse, pentru francez. Discuțiile s-au oprit în momentul în care finanțatorul FCSB-ului i-a anunțat pe conducătorii grupării din Hexagon că nici nu se gândește să renunțe la jucătorul de 26 de ani pentru mai puțin de 5 milioane de euro.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Malcom Edjouma, potrivit Transfermarkt.
- 3 goluri și două assist-uri în 22 de partide a adunat Edjouma în acest sezon la FCSB.
Malcom Edjouma ar putea pleca de la FCSB în iarnă!
Astfel, Edjouma a rămas la FCSB, însă evoluțiile sale nu au mai fost cele scontate. S-a vorbit și despre un conflict cu Nicolae Dică spre finalul mandatului acestuia, iar de la instalarea lui Mihai Pintilii ca interimar, francezul nu a mai prins decât 100 de minute în 4 meciuri. Potrivit GSP.ro, Pintilii nu este un fan al lui Malcom Edjouma și consideră că vicecampioana are variante mai bune pe posturile de închizător și inter, iar cum ”Pinti” este favorit să rămână la cârma echipei, mijlocașul este foarte aproape să se despartă de clubul roș-albastru.
Fotbalistul și agenții acestuia încearcă să găsească o nouă echipă în perioada de mercato din iarnă, însă formația care-l va dori pe fotbalistul din Franța trebuie să-i satisfacă pretențiile financiare lui Gigi Becali, care nu s-ar opune unui transfer, în schimbul prețului corect.
”Pe Edjouma au venit cu 600.000, du-te, mă, de aici. Păi am dat eu 450.000. Păi câştig 150.000? Ce, sunt cioflingar?”, a declarat Gigi Becali deunăzi.
Gigi Becali: ”Edjouma nu a vrut să joace!”
Înainte de meciul cu Rapid, câștigat de FCSB cu 3-1, la care francezul nu a făcut parte din lot, Pintilii a explicat că Dawa și Edjouma au acuzat probleme medicale, însă, a doua zi, Gigi Becali a transmis că mijlocașul central a fost examinat de staff-ul medical al clubului, iar doctorii și-au dat acordul ca fotbalistul să joace, dar acesta a refuzat.
”Ce să mă surprindă? Au avut probleme medicale. Dawa oricum nu era titular, Edjouma ar fi fost, dar nu a vrut să joace, nu a fost în lot. Doctorul a zis că poate, el a zis că nu. Bine, mă, dacă nu poți”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Etichete: transfer fcsb , malcom edjouma , edjouma transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...