Jucătorul FCSB-ului a refuzat convocarea la națională! Selecționerul a reacționat
articol scris de Digi Sport17.03.2025, 23:52
Risto Radunovic (32 de ani), fundașul stânga al FCSB-ului, a refuzat convocarea primită la naționala Muntenegrului.

MEDIA: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
MEDIA: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Muntenegru va juca împotriva Gibraltarului și a celor din Insulele Feroe în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Risto Radunovic a refuzat convocarea la națională! Selecționerul Muntenegrului a reacționat
Accidentat în urmă cu două săptămâni, la derby-ul cu Rapid, scor 0-0, din cadrul sezonului regulat al SuperLigii, Risto Radunovic încă are dureri la nivelul gleznei.
Astfel, fundașul a refuzat convocarea la naționala Muntenegrului. Totuși, apărătorul lateral a jucat duminică seara, în derby-ul cu Rapid din play-off, scor 3-3.
”Glezna lui Risto e umflată și dureroasă, ca acum două săptămâni. Nu a putut onora convocarea la echipa națională, dar a insistat să joace meciul ăsta. Și a găsit resurse pentru un assist în prelungiri”, a transmis Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, după meciul cu Rapid, pe Facebook.

Robert Prosinecki (56 de ani), selecționerul Muntenegrului, a reacționat. Acesta nu pare să resimtă lipsa fundașului stânga de la FCSB.
”Starea este în general bună (n.r. în cantonamentul naționalei). Radunovic este absent din cauza unei probleme la gleznă, în timp ce Savic a fost tulburat de o accidentare la fel în ultimele zece zile.
Din cauza accidentării, nu l-am avut pe Stefan disponibil pentru toată Liga Națiunilor, dar se întâmplă. Vom vedea cum va fi Osmajic, el nu a jucat ultimele două meciuri, dar vom ști în curând dacă va putea evolua”, a spus Robert Prosinecki, potrivit Pobjeda.
Galerie Foto
Cifrele lui Risto Radunovic
- 39 de selecții și un gol are Risto Radunovic la naționala Muntenegrului
- 42 de meciuri a jucat Risto Radunovic în acest sezon la FCSB
- Un gol și șase pase decisive are Risto Radunovic în meciurile jucate
- 1.200.000 de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit Transfermarkt
VIDEO Rezumat FCSB - Rapid 3-3
Etichete: muntenegru , mihai stoica , robert prosinecki , risto radunovic , risto radunovic fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

În cadrul unei întâlniri cu ușile închise care a avut loc cu reprezentanții Uniunii Industriașilor...