Jucătorul de la Dinamo lăudat de Kopic înainte de derby-ul cu FCSB: ”Are o mentalitate de luptător!”
articol scris de Digi Sport24.03.2025, 13:58
Zeljko Kopic (47 de ani) l-a lăudat pe atacantul Stipe Perica (29 de ani) înaintea meciului cu FCSB din play-off.

La Liga: Barcelona - Osasuna, joi, 22:00, DGS 1
Liga 2: Metaloglobus - CSM Resița, joi, 17:30, DGS 1
Transferat iarna aceasta de Dinamo, Perica s-a adaptat deja la formația alb-roșie. A devenit titular în atacul ”câinilor” și a marcat deja 2 goluri în 7 meciuri pentru Dinamo, cu FCSB și CFR Cluj.
Zeljko Kopic, cuvinte de laudă la adresa lui Perica
Conațional cu Kopic, Perica l-a impresionat pe antrenorul său cu mentalitatea sa de luptător, dar și prin calitățile pe care le are.
”Îl știu pe Perica de mult timp. Nu am fost antrenorul lui, dar acum 10 ani, când și-a început cariera, era un tânăr de mare perspectivă. A arătat mult potențial, motiv pentru care Chelsea l-a transferat. A avut momente bune în Israel și Italia. Când pierzi ritmul, când nu te adaptezi undeva, cariera poate lua o direcție descendentă. Un jucător își pierde încrederea, iar apoi e greu să o recâștige.
E greu să faci ce a reușit Selmani – timp de șase luni nu a jucat bine și, chiar și înainte, nu avusese sezoane foarte bune. S-a chinuit, dar apoi și-a arătat adevăratul potențial. Mentalitatea lui de luptător este la un alt nivel. Știu că și Perica este la fel ca mentalitate. Nu îi compar ca jucători, sunt profile diferite.

Este important faptul că, deși nu a avut parte de un presezon complet, a reușit să înscrie cu FCSB și CFR. Cu Farul a avut trei ocazii, la Arad a avut mai multe situații clare și ar fi trebuit să marcheze.
Cu calitatea lui, trebuie să înscrie mai des, dar este acolo, simte bine spațiile, ajunge în poziții de finalizare. Cred că în perioada următoare, mai ales după presezonul de vară, va fi foarte bun pentru Dinamo. A demonstrat deja că are calitate”, a declarat Kopic potrivit radiodinamo.
VIDEO Golul lui Stipe Perica din meciul CFR - Dinamo
Etichete: zeljko kopic , stipe perica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Transportul în comun a devenit un risc pentru călătorii din mai multe județe, din cauza...